„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.
Profesorul Vladimir Tismăneanu, cel mai de seamă politolog pe care-l cunosc, scrie cu o rapiditate uluitoare, cu o acribie ce i-a adus reputație internațională, și stăpânește un lexic luxuriant. Calambururile sale fac spontan carieră și produc furori în mediile academice – îmi amintesc cum l-a expediat definitiv în derizoriu pe un efemer star, chipurile, liberal: El Crin pendulează între fatuitate și vacuitate”!
În particular, căci am avut șansa de a-l cunoaște și astfel – de unde și cutezanța de a-l numi, cu familiaritate, Volo – profesorul din America e un „causeur” ce se bazează pe o memorie fantastică.
Vladimir Tismăneanu a trăit, studiat și condamnat comunismul. Pentru mine, e o sursă masivă și prodigioasă de inspirație.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Că sunt o carte deschisă, că am scris multe cărți și că, dacă vrea să mă cunoască, să se apropie de cărțile mele.

Care este persoana cea mai apropiată de tine?
Sunt două, esențiale și pentru totdeauna. Mary si Adam. Soția mea și fiul meu. Evident, câțiva prieteni de suflet, de idei, de valori. Evident, sora mea, Rodica.

Cine ți-a făcut cel mai mare bine. Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine? 

Mama mea, de două ori: o dată, când m-a adus pe lume. A doua oară, când m-a ajutat să scap din România lui Ceaușescu. Despre binele făcut de mine e mai potrivit să vorbeasca alții.

Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Ce a însemnat condamnarea dictaturii comuniste din România. A fost un moment în care rigoarea științifică, inteligența morală și curajul civic s-au întâlnit fericit. Mă refer la toți membrii și experții Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
11 septembrie 2001. Am simțit cum se năruie civilizația euro-atlantică. L-am depășit recitind și predând studenților mei americani „Demonii” lui Dostoievski.

Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?

Revin la 18 decembrie 2006. Atunci, statul român, prin vocea președintelui Traian Băsescu, și-a asumat și a rupt cu trecutul traumatic. Nu au existat momente similare, ca intensitate simbolică, în alte state post-comuniste. Discutăm semnificația acelui gest, Marius Stan și cu mine, în cartea noastră aparută anul acesta la Cambridge University Press.

În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?

La Predeal, la Sinaia, la Brașov, la Timișoara, la Constanța, la Cluj, la București…

Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Recent, cand Roxana Mărăcineanu a fost numită de Emmanuel Macron ministru al tineretului și sporturilor în guvernul francez.

Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
De fiecare dată când Dăncilă deschide gura. Mă simt vătămat, ofensat, jignit…

De ce ai plecat din România?
Pentru că mă sufocam. Pentru că nu puteam suporta dictatura tembelismului, a minciunii, a nemerniciei. Era în septembrie 1981, vremuri lipsite de speranță. Voiam să trăiesc în adevăr, România de-atunci era o împărăție a neadevărului.

Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.

Poți să mă întrebi ce fac pe 4 iulie, ziua Americii și a mea. Stau cu ai mei, bem Chardonnay, mergem pe terasa blocului să vedem focurile de artificii.

Foto: Timpolis

 – Mă puteți urmări și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + three =