Am râs cu lacrimi la piesa „Prenumele”

„Prenumele”, un show de entertainment ce dezlănțuie 90 de minute de râs tonic, e o izbutită  punere în scenă românească a unei piese care, din 2010 încoace, s-a jucat cu casa închisă la Paris. Apoi, „Le Prénom”de Alexandre de la Patellière și Matthieu Delaporte a devenit subiect de film, bucurându-se, la rândul său, de un box-office de invidiat. În România, spectacolul regizat alert de Răzvan Săvescu, într-o sarabandă a gagurilor care nu-ți lasă nicio pauză de respirație, e o prea-cinstită repunere în drepturi a comediei.

Succesul  repurtat de „Le Prénom” provine din modul în care publicul contemporan se poate indentifica lesne cu personajele prinse într-un vârtej de conversații desprinse din universul unui Edward Albee sau al unui Neil Simon și altoite în acest mileniu pe răsturnările de situație demne de „Vicleniile lui Scapino” ale lui Molière. Ce consecințe poate avea o farsă bine ticluită? Unde duc vanitățile, egocentrismul, convingerile politice, conviețuirea de fațadă în cuplu, prejudecățile legate de sexualitate într-o societate presupus deschisă? Ne cunoaștem cu adevărat aproapele? Cât e de important un prenume? Adolf vi se pare potrivit? Sau poate Adolphe? Dar Apollin? Myrtille vă sună bine?

Când am citit despre acest spectacol, am fost un pic intrigat, deoarece actorul Mihai Călin nu s-a ferit de cuvinte mari. „Este cea mai bună comedie în care am jucat vreodată. Mă bucur că mă reîntâlnesc pe scenă cu Claudiu Bleonţ, colegul meu de la Teatrul Naţional, a cărui energie explozivă şi capacitate de improvizaţie mă fac să mă bucur de fiecare secundă pe care o trăiesc pe scenă. Mă simt bine în această echipă şi joc un personaj complex, inteligent, haios, egoist, narcisist, sufletist, arogant: o supă de comedie. Sper să râdeţi în sală tot atât de mult pe cât îmi vine mie să râd pe scenă! Dar eu râd în «interior».  Îmi cam muşc buzele uneori.”

Or, să fiu iertat, dar am văzut destule comedii care se anunță spumoase și sunt căznite, reșapate. Umorul se naște greu și moare repede pe buzele unor actori cabotini, puși să sublinieze prin mimică faptul că textul e așa și-așa, iar publicul trebuie ciupit, altfel nu se prinde de subtilități.

Din fericire, „Prenumele” e așa cum zice Mihai Călin. Chiar o consider cea mai bună comedie și a acestei stagiuni. E un spectacol deconectant, în care actorii, laolaltă și pe rând, ca la un concert de rock unde fiecare instrumentist are micul său recital, sunt puși în valoare de un text savuros și de o regie inteligentă. „Prenumele” seduce de la prologul care ne introduce în atmosferă, amintind de alt succes franțuzesc, „Le fabuleux destin d’Amélie Poulain”, până la epilog, și acela plin de revelații.

Ceea ce deosebește această comedie de altele din actuala stagiune e plăcerea cu care evoluează actorii. Aceștia umplu scena, într-o adaptare care mizează –  și nu greșește – pe gagul gestual, dar și pe cel verbal, cel din urmă, potențat de actori dotați cu inteligența rostirii. Dealtfel, aici e și una dintre cheile reușitei: replicile sună foarte bine în limba română, deși păstrează, fără tușe îngroșate explicit, retorica urbană franțuzească. În „Prenumele”, e la fel de important ce comunică actorii precum și modul în care comunică – Mihai Călin, Claudiu Bleonț, Leonid Doni, Mirela Oprișor și Raluca Aprodu o fac fără cusur, de parcă rolurile ar fi fost scrise pentru ei.

Am văzut „Prenumele” la Cinema PRO –  o experiență inedită, un spectacol de teatru într-o sală de cinema – iar acest detaliu are, cred, relevanță: de la regizorul Răzvan Săvescu și actorul Mihai Călin până la producătorul Andrei Boncea, „Prenumele” aduce în fața publicului de teatru un show ce te duce cu gândul la televiziune. Și nu orice televiziune de la noi, ci acea televiziune: Pro TV. Spectacolul produs de Wonder Theater e ca și cum televiziunea de cel mai mare succes din țară s-ar fi apucat și de teatru. Și o face cum se făcea la Pro: cu un garantat succes comercial.  Poate sună un pic cinic, dar uneori succesul comercial nu înseamnă neapărat ceva dăunător, la care sclifosiții să strâmbe din nas. Personal, am râs cu lacrimi la „Prenumele” și, în materie de teatru, mă tem că sunt destul de sclifosit.

Foto copertă: MovieNews.

• Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.