În prima sa zi de şcoală, Gigel şi-a dat seama că niciun alt copil pe care-l cunoaşte nu-şi doreşte să ajungă, atunci când va fi mare, ceea ce visează el să fie: moderator de comentarii.
Sigur, în pofida dexterităţii sale, probate pe tableta şi pe telefonul inteligent pe care tatăl său, excedat de precocitatea progeniturii, i le-a cumpărat, Gigel n-are habar ce înseamnă asta de fapt. El are însă un frate mai mare, care pare să ştie. Fratele său e stelist şi ceea ce îl distrează la maximum, cum zice el, e să se uite la meciurile de fotbal şi să posteze apoi comentarii pe site-urile ziarelor şi televiziunilor de sport. De multe ori însă, se trezeşte că îi apare, exact atunci când folosise argumentul supremaţiei suflării steliste în faţa celei dinamoviste în cuvinte puţine şi fruste, mesajul “comentariu neaprobat”. Atunci, fratele lui Gigel zbiară: “Băi, care mi-ai şters comentariul?”. Gigel îl îngână de fiecare dată, zicând şi el “las’ că mă fac eu moderator şi vi le şterg pe toate!”.
Nu e foarte clar de unde a auzit fratele lui Gigel de meseria asta de moderator. Poate de la tatăl său, postac altminteri integru şi taciturn, care a fost nevoit să renunţe la fumat în „optul productiv”, interval în care se luptă parte în parte cu “unicii” de pe site-ul angajatorului, mulţi şi odihniţi. Poate de la unchiul lor, care citeşte presa franceză – e profesor, Slavă Cerului, căci dacă era învăţător trebuia să vină la serviciu cu imprimanta şi să dea lecţii după printuri, nu după manuale, fiindcă încă nu s-au tipărit anu’ ăsta pentru ăia micii. Unchiul a aflat că în Franţa există companii de moderare online a comentariilor. Una dintre ele, care deserveşte “Le Figaro” şi „Liberation”, ştergea astă-vară, în timpul conflictului israeliano-palestinian din Gaza, 95% din comentarii (altminteri, media obişnuită are o rată între 25 şi 40%).
Gigel şi fratele său n-au înţeles din conflictul israeliano-palestinian decât că e un fel de rivalitate între Steaua şi Dinamo. Fratele mai mare l-a trimis pe Gigel la chioşc să ia un ziar, poate vede poza vreunui comentator. Ciudat, ziarele n-aveau comentarii?! Bine, aveau unele, chiar aşa se chemau, numai că erau nişte texte lungi, sub pozele unora care nu păreau deloc atât de cool precum credeau cei doi fraţi că ar fi şefii comentariilor.
În schimb, le-a plăcut ideea că un moderator are super-puteri. Şterge ce vrea el, când vrea el, deoarece ştie mai bine decât oricine ce trebuie să apară şi ce nu. În plus, lucrează cum vrea. Aici, unchiul, sau poate tatăl, a folosit nişte termeni mai ciudaţi – premoderare, postmoderare şi moderare mixtă. De fapt, le-a explicat el, comentariile pot fi suspendate undeva până le citeşte moderatorul, pot fi publicate direct şi şterse ulterior sau şi una, şi alta.
Partea mai puţin cool a meseriei de moderator, după cum s-a prins fratele lui Gigel, e că însuşi moderatorul are de făcut nişte chestii naşpa, impuse, ceea ce l-a dus cu gândul imediat la faptul că poate ar fi mai bine să fii şef de moderator, însă a tăcut şi a ascultat plictisitorul discurs din care reieşea aşa: moderatorul va aproba numai comentariile care au legătură cu subiectul; va veghea la respectul comentariului, care nu trebuie să fie jignitor sau să se constituie în atac la persoană; va şterge tot ce incită la ură pe criteria rasiale, religioase, sexuale, de naţionalitate ori alte caracteristici; va bloca, totodată, comentariile care nu sunt concise, al căror autor nu e cine pretinde că e, care dezvăluie detalii personale (numere de telefon, adrese de mail, alte date de contact), înjurăturile, obscenitatea, sfidarea legii, încălcarea drepturilor de autor, postările care fac reclamă fără un motiv întemeiat şi altele, asemenea.
În pofida acestor obstacole – e cam mult de tocit ca să te faci moderator, tre’ să caşti tot timpul ochii – tot e beton, au tras concluzia cei doi fraţi, după ce, în ultima zi de vacanţă, unchiul a venit la masa de sub refugiul din curtea blocului însoţit de un prieten ziarist. Poate că sunt mici, dar atâta pot pricepe şi ei – că dacă zice un ziarist că la ei în presă nu există companii de moderare, înseamnă că, până se vor face ei mai mari, cineva tot va trebui să se ocupe de asta. Gigel şi fratele său au râs cu gura până la urechi, alături de cei mari, când ziaristul povestea că nicio publicaţie de la noi nu are mai mult de 2-3 moderatori, care şi aceia aprobă apariţia multor comentarii, fiindcă le-au zis şefii că postacii trebuie lăsaţi să se certe între ei şi să înjure, fentând toate filtrele de cuvinte triviale, pentru că aşa se face trafic. Başca, şefii le-au mai zis că toţi sunt responsabili de conţinutul comentariilor. Adică, zicea ziaristul plesnindu-se pe coapse de atâta râs, am ajuns coleg cu toţi politrucii şi “hater”-ii anonimi?!
Una peste alta, fratele lui Gigel şi chiar Gigel au dedus că în România nimeni nu prea ştie ce să facă de fapt cu aceste comentarii. De aceea, abia aşteaptă să fie mari şi să se facă moderatori.
Până atunci, lumea în care vor trăi se va transforma. Comentariile din subsol vor deveni articole, iar autorii articolelor vor comenta, eventual, în subsol. Pare o lume de-a-ndoaselea, dar parcă cea de-acum nu e?
– mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.
