Ești prin centrul orașului, te ia brusc o foame de lup și nu știi cum să ți-o astâmperi mai repede? Oho, sunt atâtea oferte culinare în București încât numai gândul că le-aș putea cuprinde pe toate, într-o carte, bunoară, îmi conferă o senzație de sațietate.
Dacă ai ajuns în zona Amzei, poposește la „The Harbour – restaurant de bun gust”, mai ales că în această toamnă și-a primenit și înfățișarea, și meniul. Bucură-te de bucatele alese și de prețurile cumsecade, pentru zonă. Și mai ales deschide-ți apetitul cu o mixtură miraculoasă, capabilă să risipească mintenaș și foamea, și amintirea orei târzii la care te-ai culcat aseară, și eventualele urme ale unui pahar în plus de rose. Comandă-ți un borș de gâscă dolofană, bucură-ți privirea cu această zeamă roșie ce-ți va limpezi gândurile și-ți va rândui prioritățile, mușcă hulpav dintr-o bucată de jimblă proaspătă și vei ieși altul după acest fel de mâncare ce te va lăsa cu frunte îmbrobodită și cu stomacul îndestulat.
Cum vor fi preparat bucătarii din acest frecventat port culinar fiertura pe care v-o recomand n-am întrebat. Dar știu că am savurat, și nu o dată, această rudă bună cu ciorbele de potroace grase, dulci și acrișoare în același timp, cele care pot drege un regiment de nuntași cu ochii mici după fericitul eveniment.
Pentru amatorii de gourmet, borșul pare, în egală măsură, un fel popular și gregar. Acelora le voi spune însă că rafinați mânuitori ai condeiului au cântat proprietățile borșului în literatură. Bunăoară, regretatul Radu Anton Roman, boier al bucatelor nemurite în pagini alese, testate și-napoi la lume date, avea propria definiție pentru rețeta sa de borș: „Zeama este ca o dragoste de vară, la țară, cu o mândră mititică și frumușică, mai prin grâu, mai pe râu, noaptea târziu tare, dimineața până-n soare, totul e să nu dureze, ca să nu lezeze și să cauzeze”.
Doctoratul în borș și l-a dat însă alt mare dispărut, Sven Hassel, cel care ne-a răsfățat cu pagini în care Al Doilea Război Mondial a căpătat cu totul alte înțelesuri decât cele pe cere le-am căpătat la istorie sau urmărind documentarele de pe Discovery Channel. Într-o excepțională tălmăcire românească, savurosul personaj Joseph Porta, Obergerfreiter prin mila lui Dumnezeu, ne lămurește că există două feluri de borș mari și late: „Unul obișnuit, pe care-l fac polonezii și ucrainienii. Întâi se rumenește o rață, apoi o tai, îi scoți oasele și tendoanele și o mărunțești. În timp ce cânți o parte din „Katerina Ismailova, o arunci în supă bucată cu bucată. Uite-așa! Plop, plop, plop! Și de fiecare dată când rața face plop, poți să-ți pui o dorință!”.
Al doilea fel de a face borșul e cel rusesc – am avut ocazia să-l încerc și, credeți-mă, nu s-a schimbat nimic deși a trecut mai bine de jumătate de secol de la aceste peripeții aievea sau scornite, ce mai contează: culoarea minunată e la fel din pricina sfeclei, zeama de varză acră își aduce prinosul, iar Armata Roșie, căci tot Porta ne spune că aceasta e ciorba preferată a Armatei Roșii, e așijderea!
Îmi lasă gura apă numai când îmi amintesc de rețeta borșului rusesc în varianta lui Porta: cinci litri de apă, trei kilograme de vită, unul și jumătate de carne de porc, o legătură de praz pentru fiecare litru, un kilogram de sfeclă, câte o jumătate de varză și de țelină, o mână de pătrunjel, cinci căpățâni de usturoi. Legumele trebuie rumenite musai în unt ucrainean nesărat și adăugate apoi în ceaunul uriaș cu această minunată fiertură de război și pace. Sfatul meu: încercați borșul din port și nu uitați de cel al miticului Joseph Porta.
O versiune a acestui articol a apărut săptămâna trecută în „Șapte seri”.
Iata ca am citit un subiect foarte bun scris intr-un mod dificil de aflat in netul romanesc. Acum, dupa ce am gasit acest articol, vreau sa va comunic ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se schimba ora, atunci reglati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu intarzia sa ajungeti la timp unde trebuie sa ajunget. Multumesc!