Când eram de-o șchioapă, credeam că știu care e singura modalitate de a avea bunătăți la discreție: să mă fac cofetar când voi fi mare. Pe atunci, măsura bunătăților, pentru mine, era dulcele, cu care eram răsfățat mai cu seamă de Sărbători, care aveau noimă fiindcă veneau însoțite de Joffre, de nemaiîncercate bomboane de ciocolată cu conținut-surpriză. Dar și de finețuri de casă – lapte de pasăre cu o linguriță grea de dulceață de căpșuni prăvălită peste norișorii de spumă ori pandișpanuri cu miere și unt ce se topeau în gură, fiind moi și delicate după ce, uimitor, se întăriseră ca pietrele în frigider.
În materie de dulciuri, mă suspectez că asta fac de peste trei decenii – caut gusturile pierdute ale copilăriei. Atunci când le găsesc, în jurul meu se face Sărbătoare. Pentru că tocmai au fost Sărbătorile pascale, îngăduiți-mi să vă recomand niște cofeturi care nu vorbesc doar despre copilăria mea, ci și despre cea a părinților mei. Vorbim, deci, despre profiterol și cremșnit autentice. Despre capodopere ale prăjiturilor românești interbelice, purtând nume de rezonanță: Regina Maria, Carmen Sylva, Take Ionescu, George Ionescu. Despre deserturi de sorginte franțuzească pe care nu le-am dat gata în pruncie, deși se strecuraseră în cărțile românești de bucate românești încă de la finele veacului XIX, care au însă darul de a redeștepta copilul din oricine: Le Petit-Antoine, Foret-Noire, Exotic, Trois Chocolats.
Toate acestea se găsesc în cea mai nouă braserie din oraș, deschisă pe Bulevardul Aviatorilor. Braseria cu cofeturi interbelice are un nume ce n-are nevoie de nicio altă precizare pentru gurmanzi, iar țelul ei ni-l dezvăluie expertul cofetar Ana Consulea: „Zexe Braserie este, practic, o braserie interbelică, dar adusă în vremurile de astăzi, care să redea adevărata cofetărie românească, pierdută printre clătite cu Finetti, amandine din premix și ecleruri”.
Când Bucureștiul era capitala cofetăriilor
Și mai spune Ana, în timp ce trag cu ochiul la mâinile ei încercate de atâtea aluaturi pe care le-a frământat ca odinioară: „Bucureștiul interbelic era capitala cu cele mai multe cofetării și cafenele din Europa. Nicio altă cofetărie din lume nu mai este atât de vie și de cosmopolită la bază. Cuvântul care descrie cofetăria românească este asimilare, întrucât o serie de popoare și-au pus amprenta asupra ei. De la turci, greci, ruși, până la francezi, cu toții au îmbogățit-o, creând astfel o cofetărie pur românească, originală, plină de personalitate și robustă. Conceptul Zexe Braserie este acela de a reda iubitorilor de dulce savuroasele prăjituri românești de care nu mai știe nimeni și a de a rafina gustul românilor pentru dulce”.
Ca să îmi fac o idee, iau o linguriță și o las să-și facă de cap cu tarte, plăcinte și înghețate. Mă reped asupra unor macarons de lămâie, savurându-le extrem de încet. Îmi tai și o felie de cozonac, ca să am termen de comparație pentru cel de acasă. În tot acest timp, o ascult pe Ana, care, la 26 de ani, se mândrește cu calitatea de absolventă a Școlii de Cofetari din Montbeliard, unde a furat meserie de la cei mai rafinați artizani ai dulcelui. Mestec încet, mai ridic privirea din când în când, absorbit de cofeturi, și o rog să reia: „ce spuneai despre patiserul Pierre Hermé…?”.
Alte bunătățuri de la Braseria Zexe
Pe lângă cofeturi, nou local ne ispitește și cu preparate ce-și depășesc condiția de uverturi ale unor simfonii culinare. Înainte de a testa sortimente de înghețată savuroase, aș încerca deja faimoasele fălcuțe de vițel cu piure prăjit, salată de sfeclă și spumă de hrean. Sau, în ton cu Sărbătorile care la noi țin mai mult decât scrie în calendar, niște sărmăluțe, chit că nu vor semăna cu cele obișnuite, fiind din piept de gâscă în foi de viță, fierte în chardonnay și asezonate cu sos de smântână aromatizat.
– O versiune a acestui articol a apărut în numărul de Paști al revistei „Șapte seri”.
– Mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.
