„Medeea, mama mea”, premieră în această stagiune la Teatrul Național din București, e o tragicomedie contemporană despre dezumanizare, desacralizare a maternității, spirit nomad și spirit balcanic.
Textul bulgarului Ivan Dobcev, care și regizează împreună cu Margarita Mladenova spectacolul pus în scenă la TNB, e o revelație pentru publicul român, acesta putând descoperi o mostră de teatru necomercial, teatru în stare pură, având sorgintea în Teatrul Laborator Sfumato, fondat de Dobcev și Mladenova la sud de Dunăre după 1990.
Sunt câteva chei de lectură esențiale – se găsesc și în inspiratul caiet-program – pentru perceperea corectă a aplaudatului text montat la Naționalul bucureștean (am văzut spectacolul, cu delectare, aseară, la premiera pentru presă). Le punctez sumar:
- Regizorul Dobcev a făcut liceul de arte plastice, pentru ca apoi să fie admis atât la scenografie, cât și la regie, alegând-o pe ultima. Continuă să picteze însă și e un scenograf cu totul special (în „Medeea, mama mea” costumele și scenografia îi aparțin). Tot din pictură vine și credo-ul său artistic, inspirat de pictorul simbolist francez Odilon Redon: a pune logica vizibilului în slujba invizibilului. Regizoarea Mladenova completează viziunea lor artistică: sfumato e tehnica de a picta aerul.
- Titlul piesei derivă indirect din mitul lui Euripide, regăsindu-se în clar într-o confesiune a lui Elias Canetti, laureatul cu Nobel pentru literatură originar din Ruse. Dobcev a fost influențat de Canetti, care l-a făcut să înțeleagă mai bine inclusiv melanjul etnic din Harmanli, orașul de unde provine regizorul. În această lumină, monologul fals depreciativ al lui Teodor (interpretat de Ionuț Toader, un perfecționist al declamării, așa cum l-am găsit și-n „Tango” la Teatrul Bulandra) despre evreul Canetti e de fapt un exercițiu de admirație al autorului textului.
- Balena Goliat suspendată din piesă are la bază un fapt real, povestit de Dobcev: în anii ’70, trei balene moarte și tratate cu formol au fost expuse de niște întreprinzători britanici, contracost, în Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Turcia.
Distribuția română tălmăcește cu har, pe scenă, litera și spiritul bulgarului care pictează cu aerul la TNB. Îndeobște, mai ales în crochiuri așternute la repezeală precum acesta, evidențiez rar vreun actor când e o distribuție foarte tânără. În acest caz, n-am nicio ezitare să elogiez întreg colectivul de actori-cântăreți care pun suflet într-o reprezentație de teatru neconvențional modern, profund și oscilând cu tâlc între râsu’-plânsu’, stări între care Balcanii au topit hotarul.
Medeile moderne comit pruncucidere sau își vând odraslele și propriul trup fără să vrea. E doar una dintre temele majore ale unei lumi în care minoritățile se tranformă în majorități, iar dezrădăcinații tânjesc după locul din care se trag.
PS:Cred că sunt puține spectacole în afara scenei mai plăcute decât să văd cum iese lumea de la teatru într-o zi de weekend. Adaug, cu vanitate bucureșteană, o constatare pe care n-apucasem să o formulez în scris: după renovare, Teatrul Național din București e așezământul cultural care ne lipsea.
NB: fotografia de copertă îl înfățișează pe regizorul Ivan Dobcev, la repetiții. Foto: Florin Ghioca
- Mă găsiți și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro.
