Carmen e un artist vizual înnăscut, dar format și pe cale ereditară, genul de om sofisticat care-și permite bucurii simple. A abandonat serviciul la o corporație-gigant înainte de a-și perverti sufletul, alegând să-și vadă de vocație. A călătorit inițiatic, din America și Africa până-n India. Duce mai departe, însă cu tentă de design, legătoria de carte, pe care bunicul ei, cel mai valoros și mai vârstnic legător de carte din țară, a desăvârșit-o (i-am văzut niște ediții rare și de lux inestimabile). Anul viitor, în februarie, Carmen va avea prima expoziție personală la Centrul Internațional de Artă din Dubai, o premieră și pentru acest centru în materie de grafică pură, însă lucrările ei se întind pe mai multe discipline, de la pictură la fotografie. Chiar dacă nu vizitați prea des galeriile de artă, îi cunoașteți lucrările lui Carmen din viața de zi cu zi: printre altele, de mai bine de un an, e ilustrator pentru DEX online.
De ce te temi cel mai tare?
De penibil. De singurătate. Și de violența oamenilor, indiferent cum se manifestă.
Care e prima ta amintire?
Să fie prima, să fie a doua, nu mai știu. „Ce mi-ai adus? Mi-ai adus carioci?“. „Iar? Păi nu ți-am adus și ieri?“. „Păi ieri… dar azi?“ Cam asta îl întrebam pe tataie când venea de la serviciu. Probabil în fiecare zi. Și îmi mai aduc aminte ceva absolut delicios: ceașca de cacao cu lapte fierbinte pe care o întrezăream cu ochii mijiți dimineața, la trezire. Dacă o vedeam, mă mișcam din pat.
Pe cine admiri cel mai mult și de ce?
Pe bunicul. Are 90 de ani, lucrează de 75 de ani. E perfecționist. E exigent. Nu s-a plâns o dată în viața lui de prea multă muncă. E obsedat de muncă. Se plânge de pauze, dar și le umple singur. Tot cu muncă.
Ce-ți place la înfățișarea ta?
Zâmbetul ăla zglobiu. E irezistibil. Când am motive să îl arăt, e de bine. Și mâinile. Și cred că și codița aia împletită de la perciunele stâng. E a mea, e naturală, nu e pusă în Vamă!
Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?
Pffff… Pisicile se pun? Sau trebuie obiect? Complicat de răspuns la întrebarea asta. Aș fi zis smartphone-ul meu, că mă lasă să fac de toate, inclusiv să lucrez grafică și foto de oriunde din lumea asta largă. Dar dacă mă gândesc bine, cel mai prețios lucru este setul de instrumente de lucru legătorie și poligrafie pe care mi l-a dat bunicul.
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Hahahah. Stai să mă gândesc. Al Pacino la 35 de ani. Sau Jason Schwartzman. Tipul ăsta îmi place mult. L-am admirat în „The Darjeeling Limited“.
Ce-ți reproșezi cel mai des?
Că mai mult contemplez decât acționez. Și sunt dintre ăia idealiști…
Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?
Ceasornicar. Sau caligraf, dar asta o fac oricum din când în când. Deci rămânem la ceasornicar.
Cum ți se spunea când erai mică?
„Moțule“. Sau „Așa copil încăpățânat n-am pomenit“ (mamaie).
Care e cea mai mare realizare a ta?
Par mai multe, dar e lanțul slăbiciunilor, de fapt: că am fugit din sistemul corpo. Că m-am făcut artist cu acte în regulă. Că duc mai departe meseria bunicului. Că o să am prima mea expoziție personală de grafică și asta va fi în Dubai.
Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?
Mi-au spus-o vreo doi-trei oameni de curând, cum că îi inspir. Că am curaj să fac ce îmi place. M-am emoționat. Nu mă așteptam…
Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?
Ca de o cometă. Una luminoasă, din aia de o desenau în cărți. Dacă ar reveni periodic, chiar nu m-ar deranja!
– Carmen e un artist freelance care se exprimă, printre altele, pe http://www.carmennistor.com/
Congratulations, Carmen!!