„Car(o)usel”, arta supremă a lui Andrei Șerban

În premierele teatrelor bucureștene din acest sezon, destui regizori influenți și actori mari, dar și muzica, elementele de scenografie sau luminile au confiscat, pe rând ori concomitent, spectacolul.

Musicalul „Car(o)usel”, pus în scenă la Teatrul Bulandra de Andrei Șerban după piesa „Liliom” a lui Ferenc Molnar și filmul omonim al lui Fritz Lang, confiscă stagiunea.

Pentru marele teatru bucureștean, această premieră e un reper. Un Arc de Triumf  al viziunii lui Andrei Șerban despre scenă și lume. În egală măsură, show-ul  încearcă – și izbutește, chiar și cu un public parcă prea crispat pentru a se lăsa purtat pe aripile unui fundal muzical însuflețitor și eufonic – să-i ducă pe spectatori, pietoni ieșiți la promenadă în jurul acestui Arc, cât mai aproape de esența teatrului. Îi suie pe spectatori pe o punte (replica uneia construită de Liviu Ciulei la debutul lui Andrei Șerban în acest teatru), îi plimbă prin bâlciul din foaier, îi îndeamnă să-și facă selfie-uri cu actorii reprezentației și cu cei din distribuția alternativă.

Publicul se va îndrepta spre casă fredonând „That’s Amore”, așa cum contemporanii dramaturgului maghiar Molnar plecau de la vodeviluri conduși de șlagărele epocii. Pentru cei care au venit numai pentru deconectare, musicalul e cea mai bună opțiune de divertisment existentă pe piață în acest moment – un regal în care actorii își pun în valoare atât vocile și urechea muzicală, cât și șlefuitul tezaur comic și dramatic. Scena însăși devine un carusel, precum și obrajii actorilor, pe care putem vedea alternativ și zâmbetul, și lacrima trimițând cu gândul la măștile simbolizând teatrul.

Dar și spectatorul va suferi o transformare văzând acest spectacol. Va pleca mai bun, mai convins că poate înfrunta viața, așa cum anticipă regizorul în programul „Car(o)usel”-ului: „Când privim știrile la televizor sau pe net, ne umplem de frustrare ori de confuzie, de furie sau de teamă, dar la teatru avem uneori șansa de a depăși aceste stări și de a ieși de acolo mai curajoși, mai puternici și mai încrezători că putem face față vieții. Îmi amintesc de acest lucru (pe care l-am auzit des de la Peter Brook), de câte ori încep un spectacol”.

„Muzica e arta supremă”…

… așa a spus, cu vocea voalată de emoția prezenței în foaierul teatrului unde debutase, regizorul Andrei Șerban, în pauza premierei de sâmbătă seara.

Și a continuat: „Muzica este atât de ușor s-o-nțelegi, dar, în același timp, nu poți s-o explici. De ce? Pentru că introduce toate emoțiile prin care trecem, dar fără să fie ancorate într-o realitate anume. Nietszche spunea că ascultăm muzica nu doar cu urechile, ci și cu mușchii. Atunci când te uiți la mușchii feței acestor actori și la întreaga poziție a trupului, vezi că muzica e gravată în ei, iar noi vom simți cu mușchii vibrația muzicii”.

Aplauze la scenă deschisă pentru…

… Andrei Șerban, fără de care teatrul românesc n-ar fi avut o nemuritoare legătură cu teatrul universal. Îți dai seama de asta chiar dacă ești neinițiat, nu cunoști mijloacele de expresie ale lui Șerban și nici actele sale demiurgice. E suficient să urmărești cum se învârte caruselul în scena în care mamă și fiică stau la o masă a tăcerii, a osmozei, acompaniată de ping-pong-ul obsedant al lingurilor în farfuria de supă.

…Ducu Darie, care dirijează luminile alături de Șerban în acest spectacol și care a produs atâta lumină în teatrul Bulandra, invitându-l pe prietenul său să pună în scenă reușite de referință ale teatrului românesc, de la „Lear” și „Ivanov” la „Omul cel bun din Seciuan”.

… întreaga distribuție. Cum am văzut versiunea în care rolul principal feminin e al Alexandrei Fasolă (ca la „Omul cel bun…”, actrița apare alternativ cu Ana Ularu), mă voi referi la aceasta. Cred cu tărie că la un asemenea tur de forță actoricesc, evidențierea cuiva e o greșeală. Vlad Ivanov și Alexandra Fasolă mă obligă însă să încalc ceea ce tocmai am stabilit: cei doi actori alcătuiesc cel mai redutabil tandem din teatrul românesc.

… decorul lui Octavian Neculai. În „Car(o)usel”, scenografia amețitoare e un personaj pe care Puiu Neculai îl pune să interpreteze o partitură dificilă, de care însă decorul se achită cu succes, rotindu-se majestuos ca în „Balul” lui Ettore Scola.

…acompaniamentul muzical, compus și interpretat de Raul Kusak. Am avut șansa să mă așez chiar lângă acest mare interpret și compozitor și am savurat fiecare frază muzicală iscată de clapele orgii și armonicii sale.

… coregrafia cântecelor, realizată de Arcadie Rusu. Scena în care se dansează pe cântecul de leagăn se întipărește adânc în memoria afectivă.

În loc de epilog

„Car(o)usel” e  doar cea mai nouă expresie a artei supreme a regizorului de elită mondială Andrei Șerban. E un musical de Broadway despre Mitteleuropa, cu mențiunea că lectura românului care predă la universitatea newyorkeză Columbia e  copios mai fidelă spiritului și literei maghiarului Molnar decât faimoasele montări americane.

„Car(o)usel” te poartă prin lumea de aici și prin cea de dincolo, într-o călătorie la sfârșitul căreia îți vei descoperi cu surprindere sufletul, pe care Andrei Șerban ți l-a dezgolit, aproape brutal, în public. Dar în loc să-ți fie rușine de asta, îi vei fi recunoscător, întrucât tocmai ai aflat că mâna care lovește poate uneori să mângâie.