Cătălin Ștefănescu: „De cele mai multe ori ești fericit fără să o știi. Și asta e minunat“

Am făcut destule interviuri, într-un sfert de veac de presă, cu omul care se confundă cu reputatul show de televiziune „Garantat 100%“ de la TVR 1. Niciunul dintre dialogurile noastre n avut însă ca scop testarea tăriei sale de caracter. Ei, uite că am făcut-o și pe asta.
Ce ți-a întărit cel mai mult caracterul?
Habar n-am. Nu cred că există un singur lucru responsabil pentru așa ceva. Nu m-am gândit niciodată că există un top al lucrurilor, faptelor, ideilor care îți întăresc cel mai mult caracterul. Sunt foarte multe, dar, cum spuneam, n-am un top. Respect punctul de vedere al celor care știu cu certitudine lucrurile astea. Eu nu știu. Dar pot să dau un exemplu – îi înțeleg și îi admir pe cei care cred cu tărie în Dumnezeu. Nu vorbesc aici despre tembelisme fundamentaliste sau superstiții primitive, ci despre trăitorii credinței. Acolo înțeleg foarte bine ce poate întări cel mai mult caracterul.
Ce ai moștenit bun de la ai tăi, din punctul de vedere al personalității?
Risc să mă-njuri, sau să crezi că o dau cotită și nu vreau să răspund la întrebări. Dar nici aici nu am ierarhii precise, din care să desprind un ceva, să-l pun pe tarabă. În timp, te modifici, deseori fără să-ți dai seama. În virtutea tuturor acestor modificări, când te uiți în urmă, riști să privești – și e firesc pentru fiecare dintre noi – cu înțelegerea pe care o ai în momentul analizei. N-o lungesc, nu vreau să plictisesc pe nimeni. Nu pot numi un ceva anume, pentru că n-am certitudinea că e, cu orice chip, „bun“.
Care e trăsătura de caracter care te diferențiază de alții?
Oho…bine ar fi să am așa ceva. Că tot vorbeam de certitudini, uite, aici am o certitudine. Am învățat în timp că, dacă ai noroc, pe măsură ce descoperi lucruri, îți dai seama din ce în ce mai tare că senzația unicității tale se subțiază în cel mai nostim fel.
Alege unul dintre cele șapte păcate (mândria, invidia, desfrânarea, avariția, îmbuibarea, trândăvia, mânia) cu care ești mai îngăduitor!
Greu test, domnule! Greu! Iar eu comit eroarea de a-l lua foarte în serios. Dacă chiar trebuie să aleg între toate astea, fac și eu ce ar face oricine. Aleg ceva, pentru a camufla restul. Cu „mândria” și cu „îmbuibarea” privite mai îngăduitor, ai iluzia că te scoți mai bine din situația asta. Poate pentru că par, cumva, benigne. În realitate, nu sunt deloc așa.
Ce virtute ți se pare supraevaluată azi?
Uite definiția de dicționar a virtuții – „însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală“. Nu cred că se supraevaluează așa ceva azi. Poate că se înțelege din ce în ce mai prost, dar de supraevaluare nu prea cred că poate fi vorba.
Peste ce defect al altora nu ești dispus să treci?
Neavând nici o calitate să judec de la cine știe ce altitudine, stau cuminte și la întrebarea asta. Și mi se pare că cine răspunde tranșant la toate astea e un înțelept. Sau un ridicol. Altminteri, ca să răspund cumva, spun că, atunci cînd descopăr lucruri peste care nu pot trece, le denunț, le condamn. Sau nu mai frecventez, pur și simplu, sursa acestor defecte.
Unde și când ai fost cel mai fericit?
Păi, nu e un singur moment. Ca să nu mai pun la socoteală că nu poți fi fericit dacă știi cu precizie că ești… fericit. Fericirea e ceva spre care se tinde. De cele mai multe ori ești fericit fără să o știi. Și asta e minunat.
Cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Uite cum m-ai vînat până acum cu întrebări categorice. De unde se vede că, uneori, persistența dă rezultate. Am un răspuns tranșant. Mie mi-am făcut cel mai mare bine. În momentul în care mi-am spus că, oricâte eforturi aș face, pot fi îngrozitor de ridicol, fără s-o știu. Nici atunci, nici pe urmă.
Cine ți-a făcut ție cel mai mare bine?
Și aici pot să răspund clar. Omul care m-a educat, vreme de mulți ani, făcând din chestia asta un proiect al lui, personal, pentru care și-a sacrificat mult timp și răbdare.
Ce calitate admiri cel mai mult la un bărbat? Dar la o femeie?
Așa, la prima vedere, umorul. Dar umorul poate veni și de la un ticălos. De fapt, solidaritatea. Asta nu e foarte ușor să vină de la un ticălos. Și nu contează dacă e bărbat sau femeie.
Ce apreciezi la prietenii tăi?
Ce sunt ei de fapt. Și le mulțumesc pentru că sunt. Le datorez mult.
Cine e eroul tău de ficțiune favorit?
Sînt mulți. Dau, de dragul jocului, niște exemple. Doctor Justice, din vechiul “Pif”. Briant din Doi ani de vacanță și Ralph din Împăratul muștelor. Deh… Justițiarii cool, care fac lumea mai bună. Pe urmă, spre maturitate, Hans Castorp (din Muntele Vrăjit), Colin (din Spuma Zilelor), Balthazar (din Memorialul Mînăstirii), sau Consulul (din La poalele vulcanului). Să vezi aici teren de psihanaliză! Sau de râs copios.
Care e expresia pe care o folosești cel mai des?
Nu pot s-o zic aici. N-ai publica-o.
Care nume îți plac?
Habar n-am. Sunt o sumedenie.
Ce personalitate contemporană ți se pare cea mai demnă de admirația ta?
Demnă de admirația mea? Mai degrabă eu ar trebui să fiu demn de a admira… Tot de dragul jocului, dau un exemplu – Steven Wilson. Un muzician. Cei mai mulți îl știu, poate, de la Porcupine Tree.