Cum a apărut un personaj fictiv și plin de viață, Coiotul Relaxat, din creativitatea unui om suferind de cancer

Pentru a conștientiza opinia publică față de cancer – trebuie să știți din start că 40% din cazuri pot fi prevenite – voi dezvălui, într-un serial pe care-l veți putea citi aici, fragmente din jurnalele Carmenuței.

Ar fi vrut să scrie o carte despre cancer, după cum veți afla dintr-un episod pe care-l voi publica la începutul săptămânii viitoare, întrucât își dorea să îi ajute pe ceilalți cu cât mai multe detalii utile despre această boală nemiloasă.

Ar fi ieșit o lucrare cu un mesaj pozitiv, n-am niciun dubiu. Pentru că, în ultimele luni de tratament din primul an de boală, a creat un personaj fictiv pozitiv și plin de viață – Coiotul Relaxat. Povestea numelui e simplă: Irina Postolache, nepoata ei și cea care a făcut identitatea vizuală a personajului, își spunea Coiot. A fost adăugat epitetul „relaxat” pentru că așa dorea să fie Carmenuța, după un an de tratament cu Interferon injectabil: relaxată, optimistă, gata să-și ia viața înapoi. A lansat blogul Coiotul Relaxat. Înainte de asta, și-a notat în agendă prioritățile perioadei următoare. Să își caute dermatolog, să se țină de recomandările post-Interferon, să facă un interviu cu oncologul său despre politicile de sănătate, dar și, punctual, despre cancer. Chiar își schițase niște întrebări:

– am citit că expunerea la soare limitată e preferabilă cremelor de protecție solară. Studii recente susțin asta, sunteți de acord?

– ați atras atenția că melanomul cauzează cele mai multe decese dintre toate tipurile de cancer de piele, dar că, depistat precoce și tratat corect, e vindecabil în 98% din cazuri. Ce înseamnă „tratat corect”?

– ce grupă de vârstă sau tip de piele sunt mai predispuse (expuse) la melanom și de ce?

– care sunt zonele cele mai expuse ale corpului din cazuistica dumneavoastră?

– când trebuie să se alarmeze cineva care are alunițe?

– se ajunge greu la dumneavoastră? Cum vă poate găsi cineva pentru o consultație?

– ce vă lipsește și ați dori să aveți la secția de Oncologie?

– ce recomandați celor diagnosticați cu melanom?

Nu mai știu de ce nu a făcut interviul. Când am găsit întrebările, am vrut să îl vizitez pe oncolog. Dar n-am avut atâta putere.

De ce scria Coiotul Relaxat? Iată confesiunea personajului:

Aș putea să-mi spun numele de «om», dar e doar un nume, iar eu – o persoană ca oricare alta. Așa că aleg să fiu un coiot care s-a relaxat după tot felul de încercări dificile.

Îmi place să citesc, să văd filme, să scriu, să merg la concerte, să descopăr povești, să trăiesc simplu, alături de oamenii și lucrurile care mă inspiră și îmi aduc bucurie.

Am un blog unde scriu despre ce îmi place. În rest, încerc să mă bucur de magia celor trei cuvinte descoperite de curând: keep it simple.

De ce scriu? Scriu pentru că mă relaxeaza scrisul în sine, precum și ideea că se vor găsi mereu cititori care, nici ei, nu se iau foarte tare în serios.

Prin urmare, vor privi cu un zâmbet în colțul gurii joaca mea printr-o lume uneori prea închistată sau serioasă, alteori prea frivolă.

«Coiotul relaxat» e o joacă născută dintr-o altă joacă. Îmi place să scriu sub acest nume și pentru că e un exercițiu stilistic: «Coiotul relaxat» nu are un gen definit și se exprimă într-un limbaj simplu (dar nu simplist), direct, cald.

Comit și o indiscreție: Coiotului îi place la nebunie apostrofu. În același timp, pentru mine, scrisul este o terapie, un exercițiu de sinceritate împotriva uitării. Vindecă instantaneu dorul de Viscri, de Valea Vaserului și de alte locuri frumoase pe care le-am colindat.

Scriu și ca un aide-mémoire – simpla transcriere a gândurilor mă va face să îmi amintesc cu plăcere de filmele pe care le-am văzut la festivalurile din București, de peregrinările turistice ghidate din propriul meu oraș, de cântece care nu-mi ies din cap.

Într-un fel, aceste «semne de carte» pe care le scriu sunt în continuarea unui site pe care-l făcusem doar pentru mine cu ani în urmă (știau de existența sa prieteni câți să numeri pe degetele de la o mână), unde postam în fiecare zi câte o poză care să îmi amintească ulterior de stări, emoții, senzații din acea zi.

Acum, «Coiotul relaxat» scrie pentru sine, dar și pentru toți cei care cred într-o perspectivă cât se poate de senină asupra vieții.”

Fragment din jurnalul real al omului din spatele personajului Coiotul Relaxat

Urma să plecăm în Olanda în vacanță. Eram cu Horia de o lună și ceva. Făcusem operația aia fără nicio emoție. Am sunat să întreb de biopsie, pentru că trecuse aproape o lună și urma să plec în vacanță. Veneam de la gară cu vară-mea. Îmi luase un crin. M-a sunat doctorița. Mi-a zis: „veștile nu sunt foarte bune. A ieșit melanom malign. Dar mergeți în vacanță și vorbim după.” Era chirurgul care m-a operat. Recunosc că trăiam într-o mare ignoranță, cum probabil trăiesc mulți. Cine să ne judece? Ne imaginăm că viața a fost suficient de grea până acum, încât nu ni se mai poate întâmpla nimic foarte rău. Am închis telefonul, am dat pe Google melanom malign. Cea mai agresivă formă de cancer de piele… Am închis. Eram pe bulevard. Simțeam că blocurile se îndoaie și pică pe mine și mă vor sufoca. Am cancer, i-am zis. Am ajuns la colțul străzii. M-am prăbușit pe scaun la terasă. Vară-mea stătea în fața mea și mi-a zis: te rog, nu plânge, o să trecem prin asta. Nu ești singură. Draga de ea. Mi-a luat mâinile și mă privea. Telefonul îmi bipăia. Mesaj de la Horia. Libeeer, vin spre casăăă, mâine plecăm în vacanțăăăă! Era prima noastră vacanță împreună. Eu mă uitam și nu știam ce să-i răspund. Vară-mea venise să ia cățeii la ea. Urma să plece înapoi în câteva ore. L-am așteptat la terasă. Când a ajuns era atât de fericit. M-am uitat la el, s-a așezat și i-am spus: au ieșit prost analizele. Am cancer. Am urcat toți trei. Vară-mea era într-o cameră, Horia s-a dus în alta. Îi auzeam cum plâng. N-am mai avut loc și eu la plâns și am coborât în curtea blocului. Stăteam și mă uitam în gol și am sunat-o pe Sim. Sim e prietena mea din facultate, pe atunci lucram împreună, ea conducea o revistă, eu eram adjuncta ei. I-am spus: Sim, mi-au ieșit analizele alea rău. Mi-a spus că e cancer. Mama lui Sim murise de cancer cu ceva vreme în urmă. Ea a înghețat. Mi-a spus: te duci imediat la doctor. Nu mai pleci nicăieri. Orice zi contează. Aproape că țipa la mine. I-am spus: plec în vacanță. Nu pleca, te rog! Sim, îmi iau cancerul și mi-l duc în vacanță în Olanda. Aștept vacanța asta din ianuarie. Dacă n-o să mai merg niciodată în vreo vacanță? Mă simt bine. Mă simt mai bine decât m-am simțit vreodată în ultimii ani. Sunt fericită, în sfârșit. Nu mă doare nimic. Plec. Și când mă întorc, peste 10 zile, încep să merg la doctori să văd ce am de făcut. Mi-am mai sunat o prietenă. Apoi am urcat. Am dus-o pe vară-mea la gară cu cățeii și când ne-am întors, zisese Sim că trece și am așteptat-o la terasă. Mâncam mici și beam bere. I-am zis: ce poți să mai faci când afli că ai cancer. Bei o bere și mai vezi! Seara, încercam să mă adun să pun în bagaje ce aveam nevoie. Nu mai știu mare lucru, îmi amintesc că eram în avion, pe locul de la geam și din când în când îmi curgeau lacrimile. Horia îmi lua mâna și cumva voia să-mi transmită că e acolo. Doar că singurătatea care ți se instalează în suflet când afli un diagnostic din ăsta nu cred că poate fi mai deplină. Este, cred, aproape de perfecțiune.

Mă gândisem să nu-i spun prietenei mele. Doar că, după ce am plecat de la aeroport din Amsterdam spre casa ei, m-a întrebat într-o doară: au venit rezultatele alea? Au ieșit ok, da? Și atunci m-am uitat în ochii ei și am zis. Nu prea. Am tăcut toți. Nu știu dacă te sperie, nu știu dacă ăsta e cuvântul. Nu știu dacă există un singur cuvânt care să definească ce simți atunci când afli că ai cancer. Sau când află cei apropiați. (teama lor de moarte?) Mie nu-mi venea să cred, pentru că mă simțeam bine, arătam bine, aveam energie. Și mergeam și mă gândeam: am ceva în mine care poate să mă omoare. E ceva în mine care vrea să mă omoare. Și vrea să mă omoare repede. După câteva zile, m-am surprins privindu-mă în vitrinele magazinelor sau ale restaurantelor. Voiam să văd dacă se vede că am cancer. Oare oamenii își dau seama? Ne-am întâlnit la un restaurant din Amsterdam la cină cu câțiva colegi ai lui Lumi. Oare ei își dau seama? Devenisem ușor nebună. Lumi m-a întrebat. Dar te doare ceva? I-am zis: nu mă doare absolut nimic. Îmi zgâriasem alunița în iulie și îmi dăduse sângele. Am fost la dermatolog în toamnă și mi-a spus că e ok, pot să o scot oricând. Doar că eu treceam printr-o perioadă dificilă, mă adaptam la viață de una singură și „oricând” s-a făcut aprilie. Se mărise, făceam coji etc. Dar în mintea mea era oricând. Doar că o aluniță se poate transforma tot oricând și foarte repede într-una extrem de periculoasă. Asta n-am știut. Îmi venea și să râd, pentru că eu nu mai stăteam la soare de câțiva ani. Toată lumea știa că nu stau la soare. Apoi, pe măsură ce lumea afla, erau diverse teorii…”.

Fii atentă, România!

Cancerul poate afecta pe oricine: în UE, Misiunea privind cancerul ia măsuri semnificative pentru a-l combate, sprijinind proiecte excelente de cercetare și inovare, pentru a dezvolta diagnostice și tratamente mai bune, îmbunătățind calitatea vieții pacienților, a supraviețuitorilor și a familiilor acestora. Cu toate acestea, reducerea expunerii la factorii de risc, împreună cu screening-ul la nivelul populației, reprezintă cea mai bună opțiune pe care o avem pentru a reduce povara cancerului. Din acest motiv, în Uniunea Europeană a fost creat un program de conștientizare și de prevenție. Află de aici toate detaliile!

Este timpul să îți acorzi un moment pentru sănătatea ta! Caravana susținută de Misiunea UE privind cancerul crește gradul de conștientizare cu privire la cancer și promovează depistarea cancerului în Europa. Luni, 29 iulie, voi anunța detaliile!

(va urma)

1 COMENTARIU

  1. „Ne răscoleşte timpul, femeie
    Pe un peron vechi de gară” – ți-aduci aminte aceste versuri, Horia, tu care ştii atît de multă muzică?

    Te gîndeşti că timpul are vreun rol de atenuează greul, dar nu atenuează nimic, e nevoie de un simplu gest, de un început de cuvînt, de un glimpse, şi toate uşile dorului se izbesc de pereții sufletului. Te îmbrățişez!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 + 7 =