Șoc și emoție: provocatoarea piesă „Autorul” de Tim Crouch a avut premiera în regia lui Bobi Pricop la Teatrul „Marin Sorescu”
E frig țeapăn pe terasa Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova după premiera piesei „Autorul” de Tim Crouch, pusă în scenă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova. Sunt în mijlocul unui grup care a făcut un desant jurnalistic, sosind de la București pentru a vedea cel mai nou spectacol al lui Bobi Pricop.
În mintea mea, dar poate numai a mea, îi spun regizorului, montarea „Autorului” e o continuare firească a unei scene din „UFO”: acolo, în finalul spectacolului, publicul ia parte nemijlocit la o meditație pirandelliană pe seama relației dintre actor, personaj și spectator; aici, publicul e și actor, și personaj, și spectator. Fiindcă, așa cum povestește autorul britanic Tim Crouch într-o cronică a propriului spectacol prezentat pe o scenă din Los Angeles, „aceasta e o piesă în care actorii stau în mijlocul publicului, purtând propriile lor haine, chemându-se pe numele reale; în care actorii, publicul și autorul sunt sub aceeași lumină a rampei, examinați de aceeași scrutare (…). Aceasta e o piesă în care de regulă 10% din public pleacă în timpul spectacolului, o piesă la care lipsa aplauzelor de la sfârșit pare uneori o binecuvântare, iar alteori – o condamnare pe vecie”.
Cum am jucat eu în „Autorul” – o piesă apăsătoare și revelatoare, despre care nu mă sfiesc să admit că n-am știut când a început și când s-a sfârșit?
– fără trac, cât se poate de natural, așezat pe primul rând de bănci (sunt câte patru, dispuse pe verticală, față în față. Practic, scena suntem noi, cei care ne uităm unii la alții)
– dornic să nu mă afirm, prin urmare n-am avut nicio replică, deși puteam să am – excelența textului rezidă, printre altele, tocmai în faptul că orice ai zice și ai face ca spectator de-a lungul celor două ore intense în care actorii și publicul schimbă replici, pare deopotrivă potrivit și deja scris. „Autorul”, cum numai un demiurg teatral poate face, a prevăzut totul.
– cu conștiința faptului că asist la o demonstrație practică a hashtag-ului #metoo (știți, mărturiile unor femei agresate, decise să-și facă publice traumele în rețelele de socializare), cu notabila diferență că în „Autorul” asistăm și la un autodenunț al autorului agresiunii.
– întorcând capul după colegii mei de scenă. Și după cei conjuncturali, adică spectatorii care au avut intervenții la cerere ori voluntare, și după Claudiu Bleonţ (Tim), Ioana Florentina Manciu (Esther), Vlad Drăgulescu (Vic), Vlad Udrescu (Vlad). Actorii reali din „Autorul” compun o distribuție care, grație regizorului Bobi Pricop, e un „perfect match” ca atunci când ai noroc să nimerești ce cauți din prima după ce ai dat „swipe right” pe Tinder.
„Autorul” e prima piesă a lui Bobi Pricop, dintre cele pe care le-am văzut, în care multimedia nu joacă niciun rol – așa cum admite însuși regizorul, nici montarea, nici textul n-ar fi permis-o. Proiecțiile caleidoscopice din „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de la Teatrul Național București „I.L. Caragiale” sunt înlocuite, în „Autorul” de la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova de propriile noastre proiecții asupra unui text răvășitor, șocant. Și asupra celui pe care-l socot cel mai interesant tânăr regizor de teatru din România, Bobi Pricop. Explorările sale din „Autorul” sunt demne de paginile teatrului mare al mileniului nostru.
- Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook a blogului.
