Cine e cel cu care petreceam ore-n șir după serviciu, în mașina lui, povestind despre muzică simfonică și despre cum poate fi moștenit un violoncel de calitate? Dar ziaristul care a descoperit-o pe Leslie Hawke în România și a legitimat-o, să fie sigur că e mama lui Ethan? Dar managerul care m-a poftit să scriu cu pseudonim feminin o zemoasă rubrică de mondenități la o revistă lucioasă? Cine ar fi îngroșat cu un personaj „Craii de Curtea-Veche“, dacă ar fi fost contemporan cu Mateiu Caragiale? Cine a fost laureatul premiilor naționale la gala comerțului virtual? Cui îi spunea Marius Tucă, am uitat de ce, Potigrafu? Cine a răspuns la telefon când a sunat în redacție Jon Voight, tatăl Angelinei? Cine rămâne „tvmaniac“ pe viață, după ce a fost feblețea cititoarelor senioare, pesemne pentru gropițele din obraji? Și cine e The Social Drinker, un cunoscător și un distribuitor rafinat în domeniul termodinamicii fluidelor? Ați aflat încă din titlu, e Dragoș. Un tip fain și un prieten de nădejde.
De ce te temi cel mai tare?
De mine. De festele pe care mi le joacă mintea uneori. Slavă Domnului nimic patologic. Deocamdată.
Care e prima ta amintire?
Nu știu dacă e chiar prima, însă asta este foarte pregnantă. Eram îndrăgostit de o fată de la grădiniță. Îi spuneam Păpușa și povesteam tuturor acasă ce frumoasă e și ce-a mai făcut ea la gradiniță. Într-o zi i-am spart dinții din față unui coleg care își manifestase prea grosier interesul față de Păpușa. Țin minte că după aceea am plâns mai mult și mai tare decât el. M-am speriat de ce-am putut să fac și mi-a părut foarte rău.
Pe cine admiri cel mai mult și de ce?
Bunicii mei. Au fost bătuți de soartă în secolul nebun care-a trecut: pușcărie politică, război, averi pierdute într-o noapte, umilințe, nedreptăți de tot felul. Și au avut totuși puterea să țină o familie întreagă, iar eu, mezinul, îmi amintesc în fiecare zi de blândețea infinită a bunicii și de umorul bunicului. Îmi place să cred că le-am moștenit pe amândouă de la ei.
Ce-ți place la înfățișarea ta?
Ochii. Sunt de un căprui banal. Însă îmi place că au tot timpul ceva de comentat.
Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?
Optimismul. Și mă bucur să constat mai mereu că nu e neapărat însoțit de naivitate.
Cine ar juca rolul tău într-un film?
L-ar fi jucat Ștefan Iordache. A fost un actor imens. Cu suflet candriu ca și mine. Îmi doresc să fi putut împărți o masă cu el și cu Dinică la „Șarpele roșu“.
Ce-ți reproșezi cel mai des?
Că sunt leneș. Și că îmi găsesc tot timpul scuza perfectă să mai amân ceva de făcut.
Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?
Cred c-aș fi fost un bun actor. Îmi place să mă joc pe mine și pe alții în sinea mea uneori. Păcat că nu mă pot înregistra.
Cum ți se spunea când erai mic?
Gropy sau Gropițe. Am două găuri în obraji care mi-au fost un fel de marcă înregistrată în viată. Lumea mă întreabă și acum tot timpul de ce râd . Zâmbesc într-adevăr destul de des, însă gropițele din obraji au darul de a-mi exagera mimica.
Care e cea mai mare realizare a ta?
Am avut o viață foarte mișto până azi. Și tind să-mi atribui mie mai toate meritele pentru asta.
Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?
„Dragoș este sufletul meu“.
Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?
Aș vrea ca timpul să nu o lase să-si bată capul cu mine deocamdată. Și chiar cred că n-o să-și bată capul cu mine vreodată.
– Dragoș Vărșăndan are rubrici de specialitate în mai multe publicații și se ocupă de magazinul http://theliquorstore.ro/
