Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu, doi tineri membri ai publicației Dela0.ro, povestesc cum e să lucrezi în presa independentă.
Cunoașteți jurnaliști extrem de serioși, pertinenți, aflați într-o permanentă stare de veghe? Oameni care au îmbrățișat această profesie nu pentru că era închis în altă parte, ci din vocație? Tineri care pot lucra luni de zile la un articol fără să le ceară cineva IBAN-ul, șlefuind vorbulițele, întorcându-le pe toate fețele și păstrându-și salutarul dubiu față de orice pare indubitabil?
Eu da: pe Diana și pe Vlad, doi dintre jurnaliștii de la un mijloc de informare alternativ și independent, România de la zer0.
1. De când și de ce sunteți jurnaliști?
Diana Oncioiu: Am pus piciorul în Realitatea TV pe 17 septembrie 2007, la recomandarea lui Stelian Tănase care-mi fusese profesor în facultate. A fost mai mult o întâmplare, nu țineam morțiș să fac presă. Țineam morțiș să fac ceva după facultate. Am avut de ales între CNSAS și Realitatea. A câștigat Realitatea unde după două luni de muncă voluntară am fost angajată.
Întîmplarea, așadar, face că….
Nu mi-am dorit să fiu jurnalist, dar mi-a plăcut să scriu. Mi-am imaginat că voi scrie articole academice sau cărți pe subiecte precum genocid, Holocaust. Au câștigat până la urmă reportajele. De vreo trei ani, de când sunt la Dela0.ro, am același răspuns la întrebarea „de ce scrii?”: scriu pentru a demonta prejudecăți.
Vlad Stoicescu: De prin 2008, de când chiar dumneavoastră mi-ați semnat angajarea la Evenimentul Zilei, o decizie pe care – îmi place să cred – o regretăm amândoi. Altfel, eu sunt relativ nelămurit cu privire la momentul care te face jurnalist, pentru că sigur nu te face intrarea într-o redacție. Eu, când am ajuns la EVZ, oi fi avut entuziasm – dar în rest nu aveam prea multe. Există un bagaj de experiență pe care-l capeți în timp și care, fără să-ți dai seama, te face mai performant în meseria asta, chiar dacă n-ai un talent sclipitor. Jurnalismul, cred eu, e o meserie de anduranță, de acumulare continuă. E un timp mereu investit în a pune o întrebare în plus față de ieri, în a căuta încă un unghi al relatării, în a te duce până în pânzele albe cu riscul să nu găsești nimic. Jurnalismul e o meserie care te ține în viață, mai curios, mai dispus să auzi și alt punct de vedere. Te ține pe tine, îl ține și pe eventualul cititor. Eu de aia scriu, și asta încercăm să facem la Dela0.ro
2. Care e cea mai mare realizare jurnalistică a site-ului vostru?
Diana Oncioiu: Sunt multe aș zice eu, dar o să menționez două – , pentru că este proiectul meu de suflet la care am muncit câteva luni bune, și Ferentari Lux, pentru că este un exemplu de cum ar trebui să arate o campanie jurnalistică. La a lucrat toată echipa Dela0.ro. Timp de nouă luni de zile șapte oameni au documentat, scris, fotografiat, montat opt dosare de presă, cinci videoreportaje, șase fotoreportaje și un film documentar.
Vlad Stoicescu: Că e încă în viață, la aproape șase ani de la lansare, timp în care lucrurile au fost oricum, dar nu ușoare. Pentru presă în general și pentru cea alternativă / independentă în special vremurile sunt cam gri – nici n-are rost să intru în detalii, că le cam știe toată lumea. Dar uite că am plecat doi la drum (eu și Oana Dan) și-am ajuns șase acum (patru reporteri, un foto, un video). Pentru cine nu știe: documentăm, în general, dosare de presă, adică stăm și câteva luni pe un subiect, încercând să-l abordăm din mai multe unghiuri și să-l înțelegem în contexte mai largi. Diana a menționat deja Ferentari Lux – asta am făcut acolo.
3. Din ce trăiți, dacă o investigație jurnalistică pe care o faceți se întinde pe mai multe luni?
Diana Oncioiu: Din burse, premii, granturi. Am învățat să economisim, să punem deoparte atunci când se poate. Sunt însă reportaje pe care le-am făcut fără să fi primit vreun ban cum ar fi Moștenire de la tata, sau . În cazul meu contează și că nu am rate de plătit, nu plătesc chirie, nu am un copil de crescut. Am mai renunțat și la cumpărăturile de pe Asos. Cine mă cunoaște știe că acesta este un mare scrificiu.
Vlad Stoicescu: Am mai puțin de 70 de kilograme, puteți deci înțelege că am costuri de întreținere relativ reduse. În general, pentru că facem bani „în valuri”, adică putem câștiga dintr-un proiect 3-4 luni, pentru ca alte 3-4 luni să nu mai avem vreo finanțare, încercăm să nu ne întindem mai mult decât ne duce plapuma. Suntem departe de-a fi performanți din punct de vedere financiar, dar reușim să stăm cumva pe o line de plutire.
4. Dați-mi câteva exemple de articole ale voastre care meritau să fie citite de mai multă lume.
Diana Oncioiu: Dau două, că am mai dat alte două mai sus.
– După gratii
– Universitatea de Hărțuire
Vlad Stoicescu: Nu știu sincer după ce criteriu să fac selecția asta, pentru că avem și materiale citite de 40.000 sau de 50.000 de oameni care ar fi primit cu bucurie o audiență și mai largă. Reportajul-interviu cu Medi Dinu, de pildă. Sau reconstituirea nopții incendiului de la Colectiv. Așa, strict personal, aș fi vrut să ajung la mai multă lume cu Conchistadorii, cu video-documentarele Extincția și Moguliziunea sau cu Regia Națională a Pădurii Lor.
5. Pentru cine scrieți/filmați?
Diana Oncioiu: E normal să speri și să îți dorești ca munca ta să ajungă la cât mai multă lume. Scriu pentru oricine are ceva mai multă răbdare să citească un text, pentru oricine vrea să înțeleagă un fenomen, o situație, scriu pentru oricine are întrebări și curiozități, dar și pentru cei care au certitudini, care își construiesc discursul pe prejudecăți și clișee. Scriu și pentru cei care nu sunt de acord cu mine și pentru cei care mă înjură. Unde ar mai fi atunci dezabterea dacă am scrie doar pentru cei care sunt pe aceeași lungime de undă cu noi?
Vlad Stoicescu: Pentru oricine știe să citească și are capacitatea să vadă. Eu n-am sindromul ăsta al scriitorului, să gândesc în categorii de public. Cred că oamenii de toate felurile se pot strânge în jurul unui relatări bune – fie că vorbim de un interviu, de un reportaj sau de o anchetă. Noi punem niște fapte pe masă, oricine are acces la ele. Beneficiarii jurnalismului pot fi chiar și nenăscuții care ne vor citi cândva, în viitor, și vor vedea cum au fost vremurile noastre.
6. Ce vă lipsește dintr-o redacție clasică?
Diana Oncioiu: Resursele, atunci când ele existau într-o redacție clasică. În rest mai nimic. E greu să îți mai lipsească ceva când lucrezi cu Vlad Stoicescu. De nevoie, omul e peste tot.
Vlad Stoicescu: Dumneavoastră, cărând de colo-colo o coală A4, dintr-o parte în cealalta a redacției, pentru a simula munca. (n.m. – o amicală exagerare, vă asigur!)
Dincolo de asta, adevărul e că redacțiile clasice au fost modelul ideal de organizare și funcționare a unei întreprinderi de presă. Îmi lipsesc dintr-o asemenea redacție toți oamenii care știau să scrie bine, relevant pe subiecte complet inaccesibile mie. Cred că produsul ăla de presă, care să pună laolaltă jurnalismul bun pe sănătate sau educație cu jurnalismul bun pe politic sau social și cu jurnalismul bun pe sport sau showbiz, ne lipsește tuturor.
7. Care e cel mai valoros articol la care ați lucrat și care n-a fost publicat?
Diana Oncioiu: Din fericire nu am așa ceva. Am însă altceva. Reportajul despre hărțuirea sexuală în universități ar fi trebuit să fie o campanie jurnalistică, cu reportaje, fotoreportaje, video, tot ce trebuie. Nu s-a putut din cauza fondurilor. Nu am vrut să renunț la informațiile adunate în urma documentării și așa s-a născut Universitatea de Hărțuire.
Vlad Stoicescu: Ne cam publicăm la Dela0.ro, nu prea apelăm la cenzură. Ar trebui să mă întorc, probabil, prin 2010 sau 2011, la EVZ, când mai picau lucruri de la publicare. Am pățit, de pildă, să-mi fie scoase unele pasaje considerate „sensibile” – precum într-un articol despre dosarul de Securitate al disidentului Dorin Tudoran, unde câteva paragrafe sănătoase n-au mai văzut lumina tiparului pentru că erau despre Ion Cristoiu (aflat în grațiile conducerii).
8. La ce lucrați acum?
Diana Oncioiu & Vlad Stoicescu: Suntem parte din echipa Să fie lumină, care e un proiect jurnalistic unde reporteri de la mai multe organizații media independente vor scrie, timp de doi ani, despre cultele religioase din România. Suntem o echipă mare, nouă jurnaliști de la Casa Jurnalistului, Centrul de Investigații Media, Decât o Revistă și Dela0.ro, plus alți reporteri colaboratori, plus foto, plus video. Am lansat din mai o campanie de crowdfunding, pentru a strânge banii necesari derulării proiectului. Iar acum, la final de septembrie, vom lansa și site-ul și vom începe să publicăm.
9. Cine e jurnalistul de la care ați avut ceva de învățat?
Diana Oncioiu: Eu am ajuns la Realitatea în anul în care televiziunea avea cea mai bună echipă de reporteri pe politic. Eu eram redactor la acea secție. Am învățat multe acolo. Și despre cum se face meseria asta, și despre cum nu ar trebui să se facă. Așa că pe listă ar fi toți oamenii din acei trei ani. Dacă ar fi totuși să dau un singur nume, l-aș numi pe Vlad Stoicescu. O să mă boscorodească pentru asta, dar nu am ce face. Pentru mine Vlad este jurnalistul complet. Are o capacitate incredibilă de a scrie cu talent despre lucruri complicate. Și la final să și înțelegi ceva. Poate să îți facă cu ușurință un interviu cu un supraviețuitor al Holocaustului, după care să scrie o anchetă despre industria lemnului. În plus, e poate cel mai echilibrat jurnalist pe care îl cunosc eu, iar asta în presa și, mai ales, în presa de la noi e o calitate mare. Ah, și mai e și tare antipatic și tipicar.
Vlad Stoicescu: Probabil că de la fiecare jurnalist cu care am lucrat am avut câte ceva de învățat. Mă uitam cu stupoare în epoca EVZ la unii colegi de redacție care stăteau cu orele la telefon ca să discute cu o sursă sau alta și ajungeau inclusiv la meniul de nuntă al copilului sau mai știu eu ce. Cred că am avut noroc, per total, întâlnind mai degrabă reporteri de toată isprava decât impostori. Și, desigur, nimic n-ar fi fost posibil fără Andrei Crăciun, care m-a adus într-o zi de ianuarie din 2008 în redacția Evenimentului Zilei.
10. În ce fel schimbă articolele voastre viața cuiva?
Diana Oncioiu: Sunt mai multe tipuri de schimbări. De la schimbarea / nuanțarea unei opinii sau a modului de abordare a unei situații până la ajutor concret pentru a avea lumină, pentru a putea trimite copilul la școală sau pentru a găsi un loc de muncă. Dar schimbările nu vin doar pentru cei despre care scriem sau pentru cei care ne citesc. Schimbările vin și pentru noi, cei care scriem. În urma unui articol pe care l-am scris am devenit donator pe termen lung, iar asta a venit la pachet cu multe alte schimbări.
Vlad Stoicescu: Jurnalismul nostru surprinde bucăți din România, că e vorba de sărăcie, educație sau de sistemul de sănătate ori că e vorba de o poveste fabuloasă de viață sau de un personaj interesant cu ceva de spus. În măsura în care realitatea înconjurătoare e compusă din toate aceste bucăți, iar oamenilor le este benefică înțelegerea lumii, pentru că pe baza acestei înțelegeri ajung la rândul lor să interpreteze interacțiunile sociale, ceea ce facem influențează. La o scară mai mică sau mai mare. Dar ce putem să-i promitem cititorului care intră pe Dela0.ro e că, citindu-ne, va înțelege un pic mai bine lumea în care trăiește.
Foto mare: Andrei Pungovschi
- Mă puteți găsi și pe pagina de Facebook a blogului.
