Textele tale sunt prea lungi, mi se reproșează. Bine, zic, dar scriu pe blog, până la urmă, cât iese, iese, n-o să aștern patul lui Procust, ca să bat recorduri de optimizare, indexare și ce o mai conta pe lumea asta mare a Internetului.
E adevărat, dar n-o să citească nimeni până la capăt, sună sentința.
Iar Managing Editor-ul de la CNBC.com confirmă verdictul de pe cealaltă parte a Pământului, care azi, grație unui simplu click, pare foarte aproape. Câteva concluzii de la începutul articolului scris de Allen Wastler (http://www.cnbc.com/id/100952247): afacerile cu presa scârțâie, oamenii nu mai citesc, doar răsfoiesc, iar dacă o fac, n-o fac până la capăt!
Pe scurt, ca să nu pierd atenția celor care încă nu s-au plictisit până aici – Wastler stabilește un număr de maximum trei paragrafe până când lectura e abandonată – azi nimeni nu mai citește, ci practică un soi de parcurgere orizontală. Nu mai savurează cuvântul și greutatea lui, succesiunea de idei, demonstrația, ci doar răsfoiește. Navighează. Iar asta pleacă de la faptul că generația următoare citește tot mai puțin în mod tradițional. În plus, fără sublinieri, link-uri, mai mult despre, articolul, oricât ar fi de bine scris, e arid și sortit abandonului. Măria Sa Google consemnează că l-ai citit, dar, Dumnezeu cu mila, de fapt l-ai uitat ca pe o valiză în gară după ce l-ai „fotografiat“ în diagonală, cum se zice în jargonul presei de la noi.
Textele din mijloacele de informare în masă de azi încep să se bucure de statutul acelor scrieri celebre ale unor autori pe care toată lumea zice că i-a citit, dar, luați la bani mărunți, câți dintre noi care pretind asta au și citit până la capăt un volum de Joyce, Dostoievski, Tolstoi?!
Dar să ne întoarcem, după aproape două mii de semne incluzând spațiile și la al 6-lea aliniat, ceea ce înseamnă că ați sărit de mult pe alt site, la titlu, „La început a fost conținutul“. Cu mențiunea că există riscul să fiu singurul care l-a citit (destui dintre dumneavoastră poate citesc doar cuvintele-cheie, etichetele sau comentariile, ignorând titlurile, care, oricum, nu mai sunt titluri, ci șarade sau ghicitori, așa cum scriam odinioară http://www.evz.ro/detalii/stiri/urgent-vezi-aici-ultima-prostitutie-de-presa-926701.html).
Mai contează azi conținutul? Dacă pun repede pe blog o fotografie trucată din care să reiasă că arde, pe bune?!, fântâna Miorița – așa cum la tornada din 2011 de la New York, știrea pe diferite site-uri era ilustrată cu fotografii din filmul „Unde vei fi poimâine?“ – și vorbesc cu șase prieteni care să certifice pe Facebook că acest lucru s-a întâmplat aievea, pariem că până la o eventuală dezmințire, vor fi câțiva care s-o creadă? S-o preia și s-o răspândească, fără să verifice nimic, într-un telefon-fără-fir jucat la scară planetară? Doar pentru că e o știre scurtă și au apucat s-o citească până la sfârșit?
În talmeș-balmeșul din media de azi, în care mijlocul de informare de referință se confundă cu cel emoțional, în care oricine are o tastatură se consideră calificat să scrie despre orice, interesează pe cineva că acest articolaș, a cărui lungime i-a descurajat până și pe cei mai tenace cititori de modă veche, a fost lungit în mod deliberat ?!
Mai contează că am lăsat intenționat ce era mai interesant la final? Adică: în pofida tuturor anomaliilor sesizate mai sus, conținutul rămâne conținut, cu o condiție, ca jurnalismul să rămână jurnalism. Un exemplu vine din Japonia, acolo unde, după catastrofa de acum doi ani, ziariștii de la „Ishinomaki Hibi Shimbun“ și-au scris știrile de mână, și le-au publicat astfel, vreme de șase zile – în prefectura Miyagi nu mai era curent, web, 3G. Le-au scris, le-au editat, apoi le-au așternut, negru pe alb, pe niște hârtii uriașe, lipite pe ziduri. Prima ediție a fost specială, conținea doar date fundamentale, de interes imediat, utilitar. Apoi, au venit și poveștile, mesajele optimiste, îndemnurile la solidaritate etc. Acei ziariști, și cu asta chiar închei, și-au făcut datoria. Îmi place să cred că au fost citiți și nu răsfoiți, nu numai pentru că ziarul avea doar față, nu și verso. Și au fost parcurși pe verticală, nu pe orizontală ca pe Net, nu doar pentru că așa scriu niponii.
