După mișeleasca încolțire, de tâlhari la drumul mare, petrecută în Biroul Oval, te și miri că se mai face ziuă.
Ce mândru trebuie să fie de ei stăpânul lor, Vladimir Putin, față de care șefii americani se poartă ca niște mielușei, în timp ce se dau paralei doar cu toți ceilalți șefi de stat!
„Ceaușescu-n tot ce face/ Face numai pentru pace” – mai știți versurile care îl preamăreau pe dictatorul român? Dacă înlocuim numele acestuia cu al lui Donald Trump, lirica închinată tiranilor va reflecta un curent de opinie prea larg răspândit ieri, ceea ce nu-l împiedică să fie total greșit: cu toate lucrurile care i s-ar putea reproșa șefului de la Casa Albă, Trump ar vrea pace, în timp ce președintele Volodimir Zelenski ar vrea doar război. Or, adevărul este că Trump vrea să aducă pacea doar ca să i se recunoască definitiv calitatea de cel mai mare lider al pluriversului. Și nu vrea să aducă orice pace, de care oricum ar profita luând cu japca tot ce se poate, ci pacea lui Putin. Un lider și mai mare decât el, deși n-ar recunoaște-o în ruptul capului. O pace care, deși i-ar fi favorabilă, altminteri n-ar semna-o, nu există nicio garanție pe lumea asta că Putin ar respecta-o – folosesc titulatura de președinte doar când mă refer la Zelenski pentru că el e președinte; Putin e doar dictator, iar Trump, wannabe dictator.
Să vă spun bancul meu favorit cu Putin. L-am scris în articolul „Davai gaz, Vladimir Vladimirovici!”, pe când dictatorul de la Kremlin se autonumise prim-ministru și se distra jucându-se cu zăcămintele și comerțul. În 2009, m-am adresat chiar fostului KGB-ist, așa că transcriu bancul în forma în care a apărut, la persoana a doua plural: „voi încerca să vă descreţesc fruntea amintindu-vă o istorioară care circulă pe seama dumneavoastră şi a presei din Rusia. Astfel, se povesteşte că într-o frumoasă zi de vară, în timp ce moţăiaţi pe un şezlong, la Soci, căţeluşa dumneavoastră favorită, Koni – au cunoscut-o mulţi dintre prietenii dumneavoastră, de la Angela Merkel la Silvio Berlusconi – v-ar fi lins tălpile. Iar dumneavoastră, pe jumătate adormit, aţi fi spus: «Domnilor ziarişti, de data asta chiar exageraţi!»“.
Nu cred însă că V.V. Putin a găsit exagerată reacția unui reporter american prezent ieri la șocanta reuniune de la Washington. La Casa Albă a fost o ambuscadă, marcând una dintre cele mai sumbre zile ale diplomației americane, așa cum a consemnat reputata publicație The Atlantic. Sau una dintre cele mai strălucite zile ale jurnalismului american, dacă o ascultați pe conspiraționista republicană Marjorie Taylor Greene, care-l laudă pe iubitul ei: „sunt atât de mândră de Brian, pentru că a arătat că Zelenski are atât de puțin respect pentru America încât nu poate purta nici măcar un costum în Biroul Oval când vine să cerșească bani de la președintele nostru!”.
Brian Glenn, corespondentul de la Casa Albă al mijlocului de informare în masă Real America’s Voice, e cel care l-a întrebat pe președintele Zelenski de ce nu poartă costum. Dincolo de curiozitatea în sine, omenească, jurnalistică – deși profund irelevantă, dar asta e, ziariștii mai întreabă și pe lângă subiect – e interesant, edificator, că reporterul la costum folosește fix arcul de boltă al mesajului politic transmis de nedemnul comandant suprem Trump și de plutonierul Vance: președintele Zelenski nu îi respectă pe actualii conducători americani (doar pe democrați, cum i s-a reproșat că ar fi făcut-o în Pennsylvania). Aici începe și se termină libertatea de expresie a unui reporter de partid și de stat american; să exprime curiozități pe care mai-marii celui mai măreț stat din galaxie nu sunt chiar atât de tâmpiți să le verbalizeze; respectiv, să bifeze touchpoint-urile pregătite în laboratorul propagandistic al partidului aflat la guvernare, confiscat în ovațiile membrilor de noul șerif din oraș.
„El este gazda mitingului lui Trump care sondează adâncurile Americii MAGA în mulțimi, oriunde merge Trump. Glenn devine rapid unul dintre reporterii preferați ai lui Trump, adunând probabil mai multe interviuri individuale cu Trump în ultimul an decât orice alt jurnalist. În timpul conferințelor, Trump îl alege adesea pentru întrebări cu tentă pozitivă, după ce a primit o serie de întrebări dure de la alți reporteri”, remarca Politico anul trecut.
Brian Glenn își adoră și slugărește iubitul conducător cu zelul celui care știe că nu mai există mâine.
Un lingău de asemenea factură n-ar trebui să se numească om de media. El mimează jurnalismul – un domeniu care pune mai presus de orice independența, obiectivitatea, fapta – cu mijloace jurnalistice: e reporter (de traseu prezidențial) și moderator (lipsit de orice moderație).
Acești traseiști se găsesc peste tot. I-aș numi „reporteri-milițieni de traseu” – milițieni, pentru că apără partidul, și de traseu, fiindcă slujesc pe teren, la firul ierbii, nu ca propagandiștii de birou. Brian Glenn e reporter-milițian de traseu de teapa unuia din Coreea de Nord, țară condusă de alt pigmeu politic bucurându-se atât de prietenia lui Donald Trump, cât și a lui Vladimir Putin – Kim Jong Un.
Când s-a prăpădit tatăl actualului mini-dictator coreean (Kim Jong Il a fost singurul lider mondial care nu le putea transmite supușilor un mesaj vocal de Anul Nou pentru că era îngrozitor de gângav), a ieșit în evidență un reporter-milițian de traseu: un reporter care transmitea de pe teren în așteptarea dricului care traversa țara, făcând urșii să iasă din hibernare și să plângă cu sughițuri. În momentul în care dricul s-a apropiat de locul transmisiunii, reporterul a țâșnit, zguduit de hohote, dintre milițienii care păzeau traseul și a zbierat din toți rărunchii: să fie aievea, Comandante? Pleci fără noi?
Dar să nu mergem până în țara din care Vladimir Putin a împrumutat pentru „operațiunea militară specială” niște mii de coreeni care au murit ca muștele pe front. Să mergem în Iran, locul ultimei ieșiri din țară a lui Nicolae Ceaușescu, unde dictatorul a fost însoțit de Ilie Ciurescu, pe atunci redactor-şef adjunct pe probleme de politică externă la redacţia Actualităţi din TVR. Ciurescu a fost un însoțitor credincios ca un câine, cultivat de Nicolae Ceaușescu și adorat de Elena Ceaușescu. Un vârf al obsecviozității față de conducerea de partid și de stat, un reporter frenetic al vizitelor de lucru care nu s-a sfiit să pozeze după Revoluție în jurnalist și în formator de școli de presă.
Din aceeași stirpe, lătrăul Brian Glenn e cel mai bun exemplu privitor la libertatea de expresie a reporterului de partid şi de stat american în vremea lui Trump, când totul ar fi comic, de n-ar fi atât de trist.
Foto: pagina de substack Real America’s Voices
