Cât o să ne mai lăsăm, fraților, descusuți de Simona Tache, această jurnalistă care-și deghizează abil curiozitățile personale dând buzna în intimitatea plăcerilor lumești ale semenilor săi?! Nu că n-aș fi răspuns cu poftă invitației sale, de a-i dezvălui marile mele iubiri alimentare, în „Chestionarul Simonei”, un festin umoristic pe care vă invit să-l savurați. Dar chiar a ajuns un subiect de câte ori și de ce-mi plouă-n gură?
Reproduc articolul, cu mulțumirile aferente!
Borșul de gâscă dolofană și piramida de clătite umplute cu vișine, numită „Cușma lui Guguță”
„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu. Adică putem să fim și o salată de vinete, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un fresh de portocale, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, în funcție de ce-mi răspund ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Azi, e rândul ziaristului Horia Ghibuțiu.
Horia Ghibuțiu s-a născut la Praga, dar, pe la vreo şase săptămâni, a fost adus în țară şi lăsat să crească aici, până în zilele noastre. E ziarist din 1990, și-a legat numele de multe publicații, de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV (TV mania) şi reviste lucioase (Viva!). Cea mai lungă perioadă, poate şi cea mai prolifică, a petrecut-o la Evenimentul zilei, ziar pe care l-a părăsit de vreo patru ori, slujindu-l (ba şi conducându-l, la un moment dat) din convingere. A făcut și televiziune (pro bono!), ceea ce – zice el – i-a atras „o nescontată popularitate printre taximetriști și lucrătoare comerciale”. După Weekend Adevărul, unde a fost redactor-şef, lansând ziarul cu cele mai multe pagini din istoria presei autohtone, a ajuns la revista FHM, unde a fost tot redactor-şef, până la închidere. În prezent, scrie zilnic pe horiaghibutiu.ro, săptămânal în Șapte seri, trimestrial în Esquire și de câte ori poate în Adevărul. E deținător al unui foarte special simț al umorului, performer al autoironiei savuroase și păstrător al unui anume tip de gentilețe rară, considerată de modă veche de către domni și exotică de către doamne. Te izbește, din prima, la el, faptul că e un om bun și un tip foooooarte de treabă. Atât de de treabă încât a cedat imediat rugăminții mele de a-mi dezvălui marile sale iubiri și decepții alimentare.
Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?
Cea din armată, fără doar și poate. Vreme de mai bine de un an, înainte de Revoluție, statul m-a transformat într-un urs Flămânzilă care bălea la orice și era în stare să halească și scoarță de copac, întrucât altă distracție oricum nu prea era. Din viața civilă, țin minte tartinele cu untură de porc și hrean pe care mi le puneam la pachet în cele câteva luni în care am fost strungar în fabrică. Erau delicioase, dar mă ascundeam în pauza de masă, să nu spună ceilalți muncitori că sunt sărăntoc când le scoteam din șervețele.
Dar cea mai proastă?
Tot aia din armată – cum oi fi mâncat lăturile alea mi-e greu să-mi imaginez azi. Îi port o amintire nepieritoare conservei de pește care m-a dat peste cap într-un asemenea hal încât am dârdâit trei zile după aceea.
Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?
Supa mea preferată e borșul de gâscă dolofană, chit că asud ca un rândaș când o hăpăi. Felul principal n-are un nume, dar e așa: carne de vită (nefasonată, ca să îi rămână un strat de grăsime pe care-l ador) fiartă bine, servită cu cartofi fierți și apoi tăvăliți în tigaie prin ceapă călită tăiată deloc mărunt, sos de mere și sos de roșii. În prealabil, se rade, cu poftă, măduva din osul care a fiert, presărată fierbinte pe pâine prăjită și sărată fără teamă de consecințe. În fine, la desert e greu să mă decid între o plăcintă cu prune făcută de bunica și faimoasa „Cușmă a lui Guguță”, adică acea piramidă de clătite umplută cu vișine care s-au pilit în prealabil în damigeană, totul fiind înecat în smântână grasă și țeapănă de stă lingurița vertical în ea.
Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?
Mai am un pic și-mi povestesc toată armata! În tot cazul, atunci mâncam până se mi se făcea rău – mi se făcea rău de foame pentru că mâncam puțin, indiferent ce era în gamelele alea lucind de grăsime și la care, când eram de serviciu la bucătărie, frecam până când îmi ieșeau ochii. Și e de mirare că nu mi s-a făcut rău în cea mai cumplită zi din viața mea, cea în care am fost pus să curăț de pene niște găini decapitate, care încă mai dădeau din aripi, așa opărite cum erau.
Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?
Asta cred că e o întrebare capcană, fiindcă dacă beau prea mult, îmi doresc ca lucrurile întâmplate să fie ușor de uitat! Totuși: în urmă cu câțiva ani, când tocmai apăruseră aplicațiile pentru taxiuri, am stat până târziu în noapte la un prieten care-și făcea mâna cu cocteiluri Hugo. Le-am testat îndelung, apoi am plecat, iar în fața porții am găsit o mașină galbenă cu o luminiță verde. Eram uluit: care erau șansele să găsesc un taxi liber la două dimineața, pe o stradă lăturalnică de la periferie?! Prietenul avea să-mi spună că el chemase taxiul prin aplicație, dar ori nu auzisem, ori crezusem că stă la chat cu gagicile în timp ce făcea comanda.
Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta.
Monstru zici? Ei, aș! Ca orice bărbat, sunt doar o brută primitivă, lipsită de rafinament și creativitate, previzibilă ca o pasă cu călcâiul la mijlocul terenului, căreia când îi e foame, dăăă!, mănâncă.
Dar când ți-e sete?
Râdem, glumim, dar cu setea e ceva mai complicat, adică de foame poți răbda zile-n șir, dar de sete, nu prea. Îndeobște beau, astâmpărându-mi setea cu apă chioară sau cu orice nu-mi amineește de sifonul comunist, de „șampania” consumată regulamentar, de Revelioane, din aceaași perioadă, de berea la dozator sorbită pe atunci la Rucăr din borcane de compot, că halbele se terminaseră, sau de otrăvurile colorate postdecembriste.
Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?
Dacă e pe alese, aș alege să fiu o legumă la siestă după ce am băgat în mine un kil de ciolan afumat cu fasole și salată de ceapă roșie, iar fruct – să fiu fructul pasiunii soției mele chiar și când zac cu burdihanu-n sus.
Ce merge cel mai bine lângă o bere?
Mă fac că n-am citit întrebarea următoare și răspund elementar: „Băiete, încă una, rece și cu guler!”.
Dar lângă două beri?
Italienii au vorbă: nu sunt două fără trei. Contrar aparențelor, sunt un propovăduitor al consumului responsabil de alcool, firește, întotdeauna, în ceea ce îi privește pe ceilalți.
Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta.
Bunica, fără nicio umbră de bășcălie. Dar trimestrial, când gătește, soția mea e neîntrecută. Îi adaug, fără ezitare, și pe Marius Tudosiei și Răzvan Exarhu.
Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?
Vanilie, cafea și Mihaela.
Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.
În cazul în care ajungi vreodată la pescuit, ține cont de faptul că pește este, dar e acoperit de apă.
– Mă găsiți și pe Facebook horiaghibutiu.ro.
