Mircea Mihăieș, scriitorul anului 2016. Un argument

Salut, din acest colț de blog, desemnarea profesorului, publicistului și eseistului Mircea Mihăieș drept scriitorul anului 2016. Această premiere e, în egală măsură, o reverență a juriului Uniunii Scriitorilor față de o somitate, precum și o necesară (re)punere pe harta literelor care contează a Vestului țării, acolo unde scrie și trăiește laureatul.

Mircea Mihăieș e un admirabil intelectual critic și excelent biograf al literaturii – caracterizarea îi aparține reputatului Vladimir Tismăneanu. Mă grăbesc să adaug că poate cel mai avizat profesor de literatură engleză și americană de la noi e și un fermecător om de lume, ca nu cumva să aveți impresia că dedic aceste rânduri unui tip instalat într-un turn de fildeș. Urmăriți-l pe Mircea în plină acțiune, într-o vivantă descriere a intersecției sale cu ceea ce îi amintește de James Joyce: „Figura lui James Joyce se leagă în mintea mea de cîteva reprezentări grafice ori literare. De la portretul lui Stefan Zweig, la desenul-spirală al lui Brâncuşi (şi replica seacă a tatălui scriitorului: «Jim s-a schimbat mai mult decît mi-am închipuit»), de la rîndurile înfiorate ale Sylviei Beach, la fotografia din 1916, făcută în atelierul lui Alex Ehrenzweig din Zürich, la masca mortuară confiscată, într-o decizie macabră, de Carola Giedion-Welcker. Mai apropiate în timp, de propunerile grafice ale Oanei Babeţi şi de minunata interpretare vizuală a lui Devis Grebu, aflată pe coperta acestei cărţi. Iar din vara lui 2016, la Trieste, pe Canal Grande, de statuia baletînd greoi între mişcare şi repaus a unui bărbat obosit, uzat, ezitant şi derutat.

Iată-mă, aşadar, în această după-amiază a lui 14 august 2016, umăr la umăr cu sculptura lui Joyce de pe Ponte Rosso. Indicaţiile celor trei fotografi sarcastici, jucînd scena covorului roşu de la Cannes, mitraliază nemilos: «Eşti prea departe!», «Eşti în afară!», «Eşti mult în spate!». Cuvintele nu sînt descrieri spaţiale, ci judecăţi de valoare. Fiecare propoziţie e o condamnare, o notă de plată pentru îndrăzneala de a mă fi apropiat de inima – fie ea şi de bronz – a mitului. Înfrunt stoic ironiile. La urma urmelor, Joyce n-ar fi avut nimic împotrivă să-l însoţesc pînă de partea cealaltă a podului. Ba poate chiar m-ar fi privit cu acea atenţie politicoasă, încordată şi deopotrivă abstrasă, acordată de el oricărui trecător. Chiar şi unuia sortit să rămînă mereu prea departe şi prea în urmă.” (citat extras de pe LaPunkt).

Am avut privilegiul de a-l cunoaște personal, pe când era vicepreședinte al ICR, vreau să spun în conducerea care a asigurat cel mai pertinent management al diplomației culturale din istoria României, și publicist la influentul ziar la care lucram și eu.

Perioada în care primeam textele iluștrilor colaboratori ai ziarului e de simpatică amintire, dacă omitem faptul că eram zilnic martelați în spațiu public de hoardele postacilor ostili. Duminica era ziua în care își trimitea Mircea articolul. Ne auzeam de fiecare dată, să mai comentăm una-alta, și țin minte că-l sunam cu sfială: nu că era o zi în care nu se se cuvine să deranjezi pe cineva, ci pentru că era zi de etapă în Italia.

Mircea Mihăieș ține de fix 50 de ani cu AS Roma. Cred că e un argument cel puțin la fel de solid pentru a fi desemnat scriitorul anului precum volumul său, „Ulysses, 732. Romanul romanului”.

• Mă găsiți și pe pagina de Facebook a blogului.