M-am aplecat asupra calamburului „nu mă tem de ministrul culturii, ci de cultura ministrei”, încercând să aflu cum a apărut.
Cel din titlu e adaptat de mine.
Practic, am schimbat genul unui termen dintr-un joc de cuvinte aflat în circulație, deoarece așa i se adresează marele regizor de teatru și operă Andrei Șerban, într-o scrisoare deschisă, Nataliei Intotero: ministră.
Deși riscă să zgârie timpane delicate, această formă feminină există. E recunoscută de cea mai nouă versiune a „Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, unde e însoțită de o paranteză: (colocv.). Adică, termenul are o încărcătură de colocvialitate.
Am citit cândva că butada legată de cultura ministrului i-ar fi fost atribuită lui Augustin Buzura – obișnuia s-o folosească. Dar scriitorul a lămurit că nu era a sa: „Circula, în anii din urmă, o vorbă care este, spre regretul meu, valabilă și astăzi: «nu mă tem de ministrul culturii, ci de cultura ministrului»”. La dispariția lui Buzura, Lucian Romașcanu, predecesor al Nataliei Intotero, a scris pe pagina ministerului: „romanele lui Augustin Buzura dau mărturie despre o epocă, ţin loc şi de disidentă pentru o perioadă săracă în normalitate, personajele sale ating uneori adâncimi dostoevskiene”. Ministrul Romașcanu n-a greșit decât de două ori în trei rânduri: a scris disidentă în loc de disidență (au uitat băieții să pună diacritice peste tot, că fostul om de cultură scrie ca pe WhatsApp) și dostoevskiene în loc de dostoievskiene. În rest, e aproape bine. Cunosc această personalitate culturală buzoiană, mi-a fost șefuleț direct, în presă. Cum am menționat într-o scrisoare deschisă adresată lui Mircea Rusu când acesta era șef plin, chit că interimar, la Național, omul de cultură pesedistă Lucian Romașcanu e caterincă, imposibil să te superi pe el, genul ăla de român care știe că dacă merge cu sârmă, e păcat să pui șurub.
În continuarea săpăturilor mele la originea butadei cu pricina, am ajuns peste Prut, unde fostul premier Vlad Filat a afirmat în direct la TV că aceste vorbe sunt ale unui regretat cântăreț, „artistul cu flori de liliac” (pentru publicul tânăr, „Nicolae Sulac este consacrat ca fiind cel mai mare rapsod basarabean, promotor al românismului în perioada de dominare sovietică, îndrăgit de melomanii de pe ambele maluri ale Prutului”). Filat chiar a povestit cum era Sulac la Chișinău pe lângă clădirea Guvernului, cineva l-a întrebat de ce era trist, iar artistul i-a zis-o pe aia cu ministrul și cultura. Un comentariu, bilingv, româna fiind ușor stricată, de pe Facebook, m-a direcționat însă spre, cel mai probabil, sursa originală: analogice „cuvinte înaripate” a lui Nicolae SULAC despre teama de cultura ministrului au fost spuse și de umoristul din Rusia Николай Павлович Смирнов-Сокольский- /vezi ediția nr. 17 din anul 2012 a emisiunii „Юмор, юмор, юмор” – zise de Е. Петросян.
Sintetizez: în emisiunea de umor, gazda, legendarul om de televiziune rus cu origini armenești și evreiești Evgheni Vaganovici Petrosian l-a menționat pe Nikolai Pavlovici Smirnov-Sokolski (1898-1962) ca fiind părintele calamburului.
E foarte plauzibil. Conform polzam.ru, Smirnov-Sokolski a fost un artist sovietic de varietăți, cupletist, scriitor, istoric al publicării cărților, bibliofil și bibliograf. Dragostea sa pentru cărți și colecționarea de ediții rare a devenit principala activitate a vieții sale, Nikolai Pavlovici fiind numit „cavalerul cărții”. Întreaga sa colecție, unică și enormă, de ediții originale ale clasicilor ruși, almanahuri, colecții de manuscrise și desene din secolele XVIII-XX – mai mult de 19.000 de volume – se află acum în Biblioteca de Stat Rusă.
Acest erudit avea și curaj, așa cum reiese dintr-o întâmplare în care a sfidat-o, cu umorul său, chiar pe ministra culturii din URSS, vajnica Ekaterina Furțeva. La o întâlnire cu factori de cultură, ministra a tunat: de ce sunt atât de multe coruri căzăcești? Avem ansambluri de cazaci din Kuban, de pe Don, de pe Terek, din Siberia… Trebuie să le reunim, să facem un mare grup căzăcesc și cu asta basta! Smirnov-Sokolski i-a retezat-o scurt: n-o să iasă nimic din asta, Ekaterina Alekseevna. Generalul Denikin a încercat deja, înaintea dumneavoastră! Ca să aveți dimensiunea poantei: Anton Ivanovici Denikin, cel care nu reușise să-i unească pe cazaci, a fost general albgardist, unul dintre cei mai importanți lideri ai contrarevoluționarilor din războiul civil rus!
Cultura ministrei Natalia Intotero
Mă tem de cultura ministrei din motive care îmi par probe grăitoare, clare, de incultură:
– Natalia Intotero e cu PEE-SEE-DEEE (ceva nasol, cum găsea ex-președintele, pe vremea în care în fața Palatului Cotroceni oprea o mașină goală, iar din ea cobora Klaus Iohannis);
– n-are pic de umor;
– are un bagaj lexical modest – nu e vreo scofală faptul că o învățătoare din Brad, cu conștiinciozitate de tocilară, e capabilă să reproducă verbal limbajul de lemn scris de alții;
– prinsă la înghesuială, dă cu bâta-n baltă, ca atunci când era ministră delegată pentru românii de pretutindeni, afirmând că nu e o soluție să pleci în străinătate, „te poţi angaja să ai trei meserii, să munceşti, şi cu siguranţă rezultatele vor fi la fel din punct de vedere material”;
– a făcut parte dintr-un cabinet condus de Viorica Dăncilă, iar nivelul de intelect și de competență – al acesteia, precum și al miniștrilor Grațiela Gavrilescu, Marius Budăi și, țineți-vă bine, Dănuț Andrușcă – poate fi molipsitor;
– aud că la serviciu face pe zbirul, ridică tonul, chestii care țin de incultură organizațională.
Cu toate aceasta, Natalia Intotero e mai brează decât Daniel Breaz, fost ministru al culturii. Hal de exprimare pentru un rector și ministru (subliniez domeniul, cultură, dar nu cea a păioaselor, rădăcinoaselor și ovinelor ca al lui nea Petrică Daea): „pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca şi cadru didactic….eu consider, aşa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet CARE l-a dat România, cel puţin până în momentul de faţă”.
Actuala ministră nu e Gigică, așa cum a fost Gigel Știrbu, siluitor în serie al cazului acuzativ, propus de USL în fruntea culturii: „sunt mândru de numele CARE mi l-au dat părinţii“. Și cu siguranță, Intotero nu e de factura unor tovarășe de sumbră amintire, inenarabila Suzănica Gâdea sau culturnica Constanța Chiriac (a refuzat să-l susțină pe Blaga în fața Comitetului ce a decis Nobelul pentru literatură).
Însă tot mă tem de cultura ministrei. Aceasta, cultura ministrei, zic, a fost rezumată astfel, când însemnata personalitate de partid și de stat a trecut de la Familie la Cultură și a fost chestionată asupra ultimei cărți citite: „citesc în fiecare seară Psaltirea şi am recitit «Cărarea Împărăţiei» de Sfântul Arsenie Boca de la Prislop, care se află în judeţul meu, judeţul Hunedoara, dar este sfântul nostru, al tuturor”. În materie de filme, în decembrie 2024, Natalia Intotero, conform propriei mărturisiri, n-a prea avut timp și pentru această bucurie sufletească. A dorit, în schimb, să vadă un film care, din descriere, pare să fie „Anul nou care n-a fost”.
Ar fi fost bine să vadă excelentul film al regizorului Bogdan Mureșanu, nu cred că i-a ieșit. Chit că, în acest film, cultura națională nu iese prea bine.
Bine era ca ministra să fi văzut și „Proorocul Ilie” la TNB. Așa cum s-a dus la mănăstirea suceveană Bogdăneşti, să primească Ordinul Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, putea să-și facă timp și de o premieră teatrală pe prima scenă a țării. Din modul în care s-a referit la „Proorocul Ilie”, reiese că Natalia Intotero n-a fost la spectacolul lui Botond Nagy. Și, catalogându-l drept „incident nefericit”, a procedat aidoma turmei de bigoți digitali care au afurisit spectacolul, realizatorii, actorii, teatrul. A comentat un spectacol fără să-l vadă. A crezut ce a vrut să creadă și n-a cercetat direct.
În schimb, eu am văzut-o pe ministră în emisiunea „La Măruță”, în care îl felicită pe realizator pentru că a postat ceva de la Prislop și îl apreciază pentru că e un exemplu de familist (un pic nedelicată observație, pentru că nu toți cei prezenți în studio erau familiști, ceea ce pare că ar mai fi legal, nu?). M-a mirat că o ministră dintr-un cabinet laic ține rânduiala zilelor după un calendar bisericesc – vezi, Doamne, TNB a programat o reprezentație a „Proorocului Ilie” de Înălțarea Domnului!
Cumva, deși îndatoririle de partid și de stat sunt extrem de solicitante, gradul de ocupare a timpului său fiind similar cu cel de pe litoral în weekendurile de vară, ministra găsește mereu intervale pentru cultura religioasă. În schimb, nu prea-și face timp pentru cultura laică relevantă – să nu-mi spuneți de „anul Brâncuși” și de concedierea unui șef de muzeu, intră de la sine în fișa postului. Din aceste considerente, socot un incident cu adevărat nefericit însuși ministeriatul Nataliei Intotero. Și mă tem de cultura ministrei.
