„Oxygen”, de și cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, după textul lui Ivan Vîrîpaev, e o tulburătoare punere în scenă a unei găsiri și a unei contopiri.
Firul roșu al dramaturgiei lui Ivan Vîrîpaev, un siberian stabilit la Moscova unde și-a făcut cunoscute nonconformismul și viziunea post-Noua Dramă, e violența, simptom al contemporaneității. Creatorul rus și explică, într-un interviu, propensiunea sa pentru personaje care acționează violent: „Epoca de azi încearcă să anuleze individul, dar el e conștient de asta; de aici, dorința sa de a intra în conflict cu întreaga lume”. Dar violența din spectacolele sale e povestită, nu arătată. Indiciu al alienării și procedeu stilistic ce ține de textualismul operelor lui Vîrîpaev, această abordare ne face să înțelegem că e ca și cum personajele ar trata caracterul lor violent ca pe o simplă fațetă a unei personalități multiple. Nu se dezic de ea, fiindcă e în legitimă apărare, oricât de odioase ar fi actele lor.
„Oxygen” e alegoria libertății. Vîrîpaev scrie că „pentru a avea dreptul de a trăi pe acest pământ trebuie să înveți să respiri aer”, silogism care ascunde nevoia de libertate a poporului rus – e și unul dintre motivele pentru care această piesă a fost percepută ca un manifest despre libertate și despre marea dezamăgire trăită de tineret după schismele politice și sociale din uriașul spațiu slav.
Sașa și Sașa, cele două personaje din „Oxygen”, nu pot trăi fără libertate. Iar aceasta se poate obține, observă Vîrîpaev, chiar comițând o crimă. Pe care însă ucigașul nu o consideră infracțiune, deoarece avea căștile pe urechi și nu a auzit porunca „să nu ucizi” – altă figură de stil a dramaturgului care constată cât e de greu să te supui azi celor zece porunci.
Între aceste parabole își găsește loc dragostea, laitmotivul piesei „Oxygen”. Este și ceea ce au ales să reprezinte pe scenă Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu. Cei doi transformă comuniunea într-un sentiment mistuitor, care topește originea socială diferită a celor două personaje și, de fapt, tot ce le separă.
În interpretarea sensibilă a Antoanetei Cojocaru și a lui Daniel Pascariu, „Oxygen” devine aerul care menține în viață o iubire imposibilă. Spectacolul e o gară pentru doi, martoră a unei înlănțuiri îmbogățită de bagajul artistic al fiecărui actor: Antoaneta Cojocaru e o mare dansatoare, Daniel Pascariu – un impresionant bas bariton.
În „Oxygen” de la Teatrelli, Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu transpun marele suflet rus printr-o prestație atât de convingătoare încât vei aplauda cu convingerea că ai asistat la ceva irepetabil.