E genul de persoană sobră, pe care e imposibil să ți-o imaginezi măcar surâzând. Și totuși. Din Statele Unite, cunoscutul istoric și filozof ne dezvăluie o fațetă destul de puțin cunoscută a personalității sale: umorul. În virtutea unui simț pe care îl consideră printre principalele sale realizări, cercetătorul se amuză atât pe seama posterității, cât și pe cea a „patrioților de serviciu“, cum îi numea undeva jurnalistul Vlad Stoicescu, sau a prietenilor, cum îi socoate, cu ghilimelele aferente, Radu Ioanid.
De ce te temi cel mai tare?
De impostori, de mitomani și de oameni fără caracter. Cu asfel de creaturi nu poți avea un dialog, pentru că lumea lor exterioară se reduce la interesele lor imediate.Te-ai întors cu spatele și te-au și înjunghiat.
Care e prima ta amintire?
Un bot catifelat de cal care îmi atinge obrazul…
Pe cine admiri cel mai mult și de ce?
Pe profesorii mei Tudor Bugnariu, român din Ardeal, Henri H. Stahl, român din Regat, și Gall Erno, evreu din Cluj, care m-au învățat, fiecare în felul lui, arta de a nu face compromisuri.
Ce-ți place la înfățișarea ta?
O plictiseală, nu-mi place, nu-mi dispace, trăim în învelișul care ne-a fost dat, e bine să-l îngrijim și să-l apreciem, dar cu măsură.
Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?
Poate perseverența și poate și refuzul noțiunii că orice poate fi cumpărat pe această lume. Sigur, capacitatea de dialog. Și mai sigur, șoricarul meu cu păr sârmos Fritzic, francez prin naștere (Paris,dar rive droite).
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Nimeni, la ce ar folosi? Sunt destui megalomani pe lume…
Ce-ți reproșezi cel mai des?
Incapacitatea de a fi cu adevărat neiertător. Și o anumită lipsă de disciplină în utilizarea cu înțelepciune a puținului timp liber pe care îl am.
Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?
Poate avocatura, din păcate însă, nu era o profesiune adevărată sub comunism. Puteai fi procuror, dar nu avocat sau judecător.
Cum ți se spunea când erai mic?
Nu am avut diminutive, poate și pentru că nu-mi plac dulcegăriile. Radu am fost de când mă știu.
Care e cea mai mare realizare a ta?
Faptul că am simțul umorului și…doctoratul de la Paris de la Ecole de Hautes Etudes en Sciences Sociales, școala lui Fernand Braudel și a lui Marc Bloch.
Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?
O doamnă a crezut odată că i-am atins sufletul… a spus-o într-un mod care nu se poate reproduce…
Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?
Nicicum… ar fi bine însă ca unii „prieteni“ să știe că poate mă voi hotărî să îi aștept la poarta iadului….
– Radu Ioanid este şeful diviziei de cercetare arhivistică din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington.
