Cutezător, ilustrând puterea artei cinematografice de a denunța totalitarismul, filmul iranian „Semințele smochinului sacru”, realizat în secret, despre ultima țară vizitată de Nicolae Ceaușescu ca președinte, scrutează și sfidează fanatismul.
În interpretarea mea, pentru publicul din România, acest film e cel mai bun mod de a ne arăta cum am fi trăit în epoca Internetului dacă nu s-ar fi prăbușit ceaușismul. Într-o țară în care n-a avut loc Revoluția și, cumva, lucrurile au mers înainte, cu toate că naționalismul românesc face ca lucrurile să meargă numai înapoi. Într-o țară ca Iran, unde poți condamna pe cineva la moarte fără să-i citești dosarul, iar fetele cu sprâncene subțiate sunt considerate curve. Într-o țară închisă, unde pot coexista în mod straniu emoticoanele.
„Semințele smochinului sacru” ne înfățișează cum am putea trăi dacă la alegerile din luna mai va fi votat neo-naționalismul post-comunist, foarte înrudit cu forma cea mai delirantă a comunismului românesc, de penurie totală, de eliminare a unor mărunte libertăți laolaltă cu cele esențiale, de strivire a valorilor autentic umaniste, universale. Scenele cu opozantele teocrației din Iran seamănă cu unele pe care le-am trăit după 1989, când fidelii regimului Iliescu au snopit oameni la întâmplare pe străzile din București (eu am scăpat doar cu o cămașă sfîșiată de către „oamenii de bine” de la „IMGB/ Face ordine” – mi-a părut rău după ea, era frumoasă si dintr-un material bun, o adusese tata din Hawaii).
Când am văzut filmul, mi-am amintit de o femeie cu bentiță tricoloră, cu care m-am intersectat la metrou după ce a participat la marea manifestație dezbinatoare a „înhoririi”, desfășurată sub pretextul unirii. Pe peron, ținea un tablou mare, acoperit. În social media, aveau să apară imagini de la manifestație cu ea ridicând cu mândrie patriotardă, așa mi s-a părut mie, tabloul descoperit – era portretul liderului neoficial. Portretul respectiv te duce cu gândul la replicile din carton, în mărime naturală, ale liderilor din filmul despre Iran.
În comunism, nu mi-am imaginat că ar putea cineva să poarte la o manifestație portretul lui Ceaușescu altfel decât obligat. Să-l agite din convingere. Aproape 40 de ani mai târziu, portretul unui alt “escu”, la fel de ambițios și de mărginit intelectual precum dictatorul, un pigmeu politic cu aere de zmeu, își face loc în viața publică din România. Cred că ar trebui să combat asta, după puterile mele cetățenești. Dar nu știu cum aș putea-o face altfel decât prin scris. Îndemnându-mi semenii să înțeleagă ce îi așteaptă dacă puterea va fi preluată din nou de un iresponsabil și de complicii lui adulatori.
Cam asta am înțeles eu din filmul iranian „Semințele smochinului sacru”.
Titlu original: The Seed of the Sacred Fig
Titlu internațional: The Seed of the Sacred Fig
Titlu România: Semințele smochinului sacru
2024, Germania, Franța, Iran
Gen: Dramă
Regia: Mohammad Rasoulof
Distribuția: Missagh Zareh, Mahsa Rostami, Soheila Golestani
Limba: Persană
Durata: 168 minute
Lansare în România: 31 ianuarie 2025
Rating: N-15
Sinopsis:
Inspirat din fapte reale, pe fondul protestelor violente din Teheran, filmul spune povestea lui Iman, proaspăt numit judecător în Tribunalul Revoluţionar. Luat pe nepregătite de amploarea şi violenţa manifestaţiilor, Iman suferă pe propria piele absurditatea şi inechitatea sistemului, dar decide să joace jocul elitei. Acasă, fiicele studente Rezvan şi Sana îi susţin cu înflăcărare pe protestatari, în timp ce soţia lui, Najmeh, încearcă din răsputeri să păstreze pacea căminului. Într-o zi, pistolul primit de la serviciu nu mai este de găsit, iar Iman cade pradă unei cumplite paranoia…
Citez din comunicarea de presă:
Regizorul iranian Mohammad Rasoulof a fugit anul trecut din Iran, după condamnarea la închisoare. Momentan locuiește în Berlin și a dobândit cetățenie germană. O parte din echipa filmului a fugit, de asemenea, din Iran pe parcursul anului trecut.
La Cannes, filmul a primit Premiul Special al Juriului, Premiul Fipresci (premiul criticii de film), Premiul AFCAE, Premiul juriului ecumenic și Premiul Francois Chalais. A fost nominalizat la Globurile de Aur, se află în lista scurtă pentru Premiile Oscar și în majoritatea topurilor cu filmele anului 2024 publicate de revistele și ziarele internaționale.
Filmul este răscolitor, curajos și necesar. Vorbește nu doar despre Iran si protestele anti-hijab care au urmat morții Mahsei Amini, ci și despre familie, iubire, devotament, curaj și libertate.
Filmul „Semințele smochinului sacru” e distribuit în România de Bad Unicorn.
