Ruud Gullit: “Ziua în care n-ai râs e ziua în care n-ai trăit!”

Ne-am întâlnit într-un bar de pe Câmpineanu, unde fostul mare fotbalist al Olandei (când a câștigat titlul european în 1988, țineam un poster cu ei pe ușa de la dormitor – l-am dat jos un an mai târziu, când AC Milan a spulberat Steaua cu 4-0, în finala CCE) și al Milanului a urmărit, alături de ziariști și de bloggeri români, finla UEFA Champions League 2014. I-am spus că vreau să îi iau un interviu și a râs gros de câteva ori (subliniind, astfel, că realmente crede în motto-ul din titlu și că nu vrea să irosească ziua!). În acte îl cheamă Rudi Dil, dar când s-a făcut mare, olandezul și-a zis Ruud, că Rudi era de alint. Și aș paria că nu știați unde și-a petrecut mare parte din copilărie: la Rijksmuseum, pe lângă Rondul de noapte și alte capodopere, întrucât mama lui lucra acolo. Transcriu mai jos răspunsurile fostului mare sportiv.

Pentru mine, în calitate de fotbalist de club, să câștig Cupa Campionilor Europeni cu AC Milan, în fața Stelei București, a fost cea mai importantă realizare. Trecusem de Real Madrid în semifinale, 5-0!, deci aveam foarte multă încredere în noi. Îmi amintesc că eu suferisem o accidentare și m-am operat la menisc, cu șase săptămâni înaintea finalei. E dificil să spun că ne-am amuzat pe seama diferenței dintre Steaua și noi. Într-o astfel de zi ești atât de concentrat să realizezi obiectivul, încât nu îți distrage nimic atenția.
Hagi a fost un mare fotbalist, îl respectam, firește. Îl respectam atât de mult încât l-am dat în grija lui Donadoni, care era ca un mic pitbull, pentru ca Hagi să nu-și poată face jocul. Nu era nimic personal, doar că avându-l pe Hagi scos din joc, ne era nouă mai ușor.
La naționala Olandei, cea mai frumoasă amintire e din 1988, când am învins Germania (n. red. – în semifinale) chiar la ea acasă. A fost și un fel de răzbunare după finala de Campionat Mondial pierdută de noi în 1974. Pe vremea aia, n-aveam internet, la televizor n-apucam să ne uităm și habar n-aveam ce se întâmpla acasă. În Olanda a fost sărbătoare națională!
Sunt foarte bucuros că Atletico Madrid a ajuns atât de departe (n. red. – în finala Ligii Campionilor, pierdută în fața echipei Real Madrid). Performanța lor arată că spiritul de echipă și munca din greu sunt două lucruri fără de care nu poți răzbi în viață. Cei de la Atletico sunt exemplu pentru tinerii care cred că e ușor să fii celebru: te prostești, pui pe YouTube, și află toți de tine. Tinerii cred că mai nou trebuie să faci din ce în ce mai puțin pentru a fi cineva. Or, cei de la Atletico au arătat că ai succes dacă muncești cum trebuie. În plus, toți îi iubim pe cei care nu sunt favoriți – uite, eu sunt prieten cu Ancelotti (n. red. – antrenorul Realului), dar tot i-am susținut pe cei mai mici.
Mi s-a părut incredibil să am atâtea share-uri în campania „#Share the sofa“ (n. red. – în cadrul acesteia, foști mari fotbaliști conversează cu fanii de pretutindeni în timpul finalei Ligii Campionilor). Peste o sută de milioane de oameni! Nimeni n-a mai făcut traficul ăsta!
Două cluburi olandeze în finala Ligii Campionilor nu vor ajunge niciodată. Financiar, nu putem intra-n competiție cu alte țări. Și nu e vorba doar despre bani. Azi, talentele din Olanda nu mai joacă acasă, pentru că le iau cluburile mari de la 14 ani. Cred că e greșit și urăsc să văd asta. Pe de altă parte, orice club mare are academie, câți tineri sunt promovați? Niciunul, deoarece se cumpără doar staruri! Puștii noștri ajung în Anglia în echipa secundă, apoi sunt revânduți la un club mai mic și se pierd….
Din motive personale, și, prin urmare, private, n-am mai făcut nimic în fotbal în ultima vreme, dar acum sunt din nou disponibil.
Nu știu mare lucru despre Ciprian Marica, atacantul vostru, deoarece pare că fotbaliștii români au ajuns la cluburi mici. Or, eu eram obișnuit să îi văd pe români la cluburi mari, iar după Hagi, asta nu prea s-a mai întâmplat, așa că e destul de greu să îi urmăresc pe toți. Sper să fie din nou cazul, fotbalul românesc are nevoie de un simbol.
Trăsătura mea cea mai importantă de când m-am tuns? Asta mă tem că nu poate fi discutată, ha-ha!
Am avut oportunitatea să redeschid, la ceremonia oficială, Rijksmuseum, la zece ani după ce fusese închis. Să deschizi un astfel de muzeu, unde e expus Rembrandt, ar face pe oricine mândru. Prin urmare, asta a fost cea mai importantă ocazie în care m-am simțit mândru că sunt olandez. Nu mai vorbesc despre faptul că mama a lucrat la acel muzeu, când eram mic îmi petreceam destul de mult timp acolo… De aceea, Rijksmuseum rămâne muzeul meu favorit. Pe locul doi, dacă mă întrebi, ar fi unul din Mexico City. Sunt extrem de interesat de mayași, de azteci, îmi place și civilizația egipteană, deși nu e tocmai momentul ideal să vizitez Egiptul, dar mi-ar plăcea tare mult. Săptămâna trecută am fost și la Metropolitan Museum of Art din New York.
Ca părinte, teama mea cea mai mare e legată de copii. Să nu pățească ceva.
Cel mai mult îl admir pe Nelson Mandela – realizările și sacrificiul său.
Nu știu cine ar putea juca rolul meu, într-un film. Ar trebui să fie un tip de culoare, nu?
Îmi displace la mine faptul că uneori sunt prea generos. Dar mi-am învățat lecția, am tras concluziile! Și, mai important, am învățat să spun nu!
Mi-ar plăcea să folosesc un avion de vânătoare F16, să zbor și să văd care sunt senzațiile. Dar de obicei, sunt piloți care fac tot felul de figuri de zbor și ți se face rău, asta n-aș vrea să experimentez!
Cea mai mare realizare a mea e că am rămas optimist după ce am trecut peste destule obstacole în viață. Faima n-are de-a face cu problemele vieții, acestea nu ocolesc pe nimeni, fie că e cunoscut, fie că nu.
Motto-ul meu este următorul: ziua în care n-ai râs e o zi în care n-ai trăit. Așa că încerc să râd zilnic! Trăiesc clipa, îmi place viața mea, sunt mult mai conștient de ce se mi se întâmplă – ca fotbalist, am fost în toată lumea, dar n-am văzut nimic. Acum mă pot plimba peste tot și să mă bucur de viață.
*Interviul a fost realizat la București, pentru revista Esquire, Gullit fiind invitat să urmărească la noi finala Ligii Campionilor la fotbal de către sponsorul oficial al competiției, Heineken