Lângă Piața Romană sau, dacă preferați, lângă Amzei, pe o străduță doldora de opțiuni gastronomice (Mendeleev) se găsește un restaurant italian omagiindu-l pe Don Vito Corleone, „cappo di tutti cappi” din celebrul film „Nașul”. Aici sunt două saloane mari, dar adevărata comoară e ascunsă, adică nu se vede din stradă: terasa din curea interioară, deschisă pe tot parcursul anului. Aici ai nevoie de un pic de noroc să găsești masă, deși curtea e spațioasă, deoarece e vad bun, prielnic meselor lungite, de pomină.
La Trattoria Don Vito am poposit într-o sâmbătă la prânz, știind dinainte ce aveam să consum, deoarece auzisem de prea multe ori de prieteni cărora le mersese la inimă – un fel de mâncare reprezentând, parafrazându-l pe Don Vito Corleone (varianta cu Marlon Brando), o ofertă care nu poate fi refuzată. Am fost împreună cu soția, deoarece, tot de la Don Vito citire, un bărbat care nu-și petrece timpul cu familia nu e bărbat adevărat. Ceea ce îmi stârnise pofta se numește Galletto alla Valtellina, mai pe românește, cocoșel de munte, tronând în strachină peste legume cu care s-a împrietenit la toartă – cartofi, ceapă, usturoi și ardei gras. Chelnerul – sunt mulți, prompți și binevoitori – m-a întrebat dacă doream focaccia. Am refuzat, anticipând, corect, că respectivul cocoșel va fi suficient de sățios încât nu trebuie să mă umflu ca un cimpoi înecând în sucul propriu, delicios, lăsat de orătanie în blid bucăți din aluatul acela rumenit la cuptor.
După cum îi spune numele, rețeta provine Valtellina, o vale cu peisaj de vis de la hotarul helvet. Nu știu dacă mafiotul Don Vito a încercat-o, el fiind de fel din Sicilia, dar mie mi-a mers la inimă crusta cocoșelului peste care a plouat piper proaspăt din cea mai mare rășniță pe care o veți găsi în oraș.
Ce se poate bea alături de cocoșel în stil mafiot
Joe Camper, somelier newyorkez de prestigiu, susține că vinul din regiunea franceză Burgundy merge la pasăre. La orice pasăre! Alt expert, Roberto Paris, recomandă un Pinot Noir (în Burgundy, predomină vinul roșu sec din struguri Pinot Noir și cel alb, din Chardonnay). În oferta de la Don Vito există Pinot Noir, nu din răsăritul Franței, ci din Murfatlar. Recomand cu căldură a se consuma la rece, cum am învățat tot de la Don Vito Corleone, care spunea că răzbunarea e un fel de mâncare ce se consumă rece!
O rețetă literară
Puțini scriitori români au îmbinat mai bine gastronomia cu literatura așa cum a făcut-o Vlad Mușatescu, autorul pitorescului personaj Extravagantul Conan Doi, care a fost eroul unei serii de cărți ce mi-au bucurat adolescența. Mare mâncău mai era Mușatescu, în stare să descrie o omletă pe trei pagini, de-ți lăsa gura apă! În „De-a Baba Oarba”, țața Catarița îi descrie gurmandului Conan Doi următorul mod de preparare: „… un cocoșel nevinovat, de cinșpe săptămâni… Rumenim cărnița în unt topit, după ce-am sărat-o și-am piperat-o, apoi îi adăugăm ciupercuțe de pădure, ceapă prăjită, câteva boabe de coroiandru, un vârf de cuțit de chimion și stingem totul cu frunte de comină, pentru ca la urmă să turnăm în ceaun și-un sfert de vin vechi, însă alb. Daca erai mai cu luare aminte, ai fi găsit și gustul usturoiului, al cimbrului și-al afumăturii, căci i-am prăjit și câteva feliuțe de costiță afumată, de casă. Iar smântâna, pentru că sosul a fost legat cu smântână proaspătă, culeasa azi-dimineață de pe oale, nu ne-am mai uitat în ceaun când am turnat-o. Și totul a fiert încet, la foc mic, până am izbutit de te-am adus pe tălică la masă…”.
- Articolul a apărut în „Șapte seri”
- Mă găsiți și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro.
