Spectacolul „Tango” de Slawomir Mrozek, montat de prestigiosul regizor Tompa Gábor la Sala Pictură a TNB, e un comentariu politic tăios la adresa societății contemporane și a neputinței de a ne înțelege unii pe ceilalți. E un dans grotesc și violent în care se prind generațiile, pentru a înfățișa, cu un text dintr-un context vechi, o realitate nouă.

Dar înțelegerea profundă a mesajelor acestei puneri în scenă, cum se întâmplă inerent în teatrul de idei, are nevoie de spectatori avizați, care știu cine e și ce a făcut Tompa, cine a fost Mrozek, când și unde a creat, de ce s-a lipit eticheta de hamletian pe tânărul revoltat din „Tango”. Pentru a pleca împăcat cu ceea ce ai văzut la Sala Pictură, e nevoie de o sumedenie de chei de lectură prealabile. Mie, scuze pentru această divagație, nu mi-ar fi ieșit fără o aplecare pentru teatrul absurdului, fără un interes manifest față de schismele ideologice din secolul trecut și de cele din prezent, precum și fără câteva decenii bune de când citesc și văd teatru. Și mi-au fost de mare folos didascaliile creatorului acestui spectacol – observațiile lui Tompa Gábor în excelenta emisiune „Intrare liberă” a Mirelei Nagâț de pe TVR Cultural (se găsește pe YouTube) au jucat rolul notelor care se puneau înaintea unei opere dramatice în antichitate.

Avansez impresia, proaspătă, după premieră, că prima montare a președintelui Uniunii Teatrelor din Europa la TNB își trece în cont numeroase realizări, fără să omit faptul că piesa e, pe alocuri, trenantă și poate fi percepută drept inegală sub raportul structurii dramatice.

Aș începe reușitele chiar cu faptul că Tompa a lucrat, în premieră, la Naționalul bucureștean. Și nu orice, ci spectacolul care i-a creionat cariera: în 1981, „Tango” de Slawomir Mrozek a fost examenul său de diplomă pe scena Cassandrei de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.

Aș continua cu veritabila provocare de a ilustra complexitatea relației tată-fiu, vechi-nou, cu membrii aceleiași familii de actori. Faptul că Mihai Constantin și Matei Constantin joacă pe aceeași scenă chiar în roluri de tată și de fiu potențează urmărirea reciprocă și conferă semnificații profunde unui dialog scenic emoționant, ilustrând credibil pendularea teatrală dintre real și imaginar. E prea devreme să judecăm potențialul actoricesc al lui Matei Constantin, însă povara uriașă de a purta acest nume de familie și șansa enormă de a lucra cu regizori ca Tompa Gábor și Andrei Șerban par să fie în faza în care nu-l strivesc, ci doar îi modelează cariera. Am menționat greutatea de pe umerii lui Matei Constantin întrucât spectatorului vechi de teatru îi e cu neputință să nu-l vadă cu ochii minții pe George Constantin și să nu-i caute emfaza, expresivitatea gesturilor, proporțiile creației actoricești în Mihai, iar acum, în micul Constantin. În plus, însuși directorul general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, care admite că e contrazis pe linia descendentă, e fiul celui căruia secția maghiară a Teatrului Național din Târgu Mureș i-a preluat numele, Tompa Miklós. Și, credeți-mă, știu câte ceva despre cum e să porți numele cuiva însemnat  – sunt, să zic așa, fiul sălii „Aurel Ghibuțiu” din Palatul Camerei de Comerț și Industrie a României.

Despre ceilalți componenți ai distribuției, regizorul a avut cuvinte foarte bune, de la Rodica Negrea, George Ivașcu, Emilian Oprea, Emilia Popescu la Cătălina Mihai (ultima, tot o promisiune de urmărit; din ianuarie, Maruca Băiașu va prelua rolul alternativ). Ce ar putea spune în plus cronicarul? Actorii, cu scuzele aferente comiterii impoliteții de generalizare, sunt impecabili, la înălțimea montării. Nu-l uit pe Florin Ghioca, fotograful Teatrului Național, într-o apariție episodică pe care a caracterizat-o cu umor – dacă te apleci să îți legi șiretul, îi ratezi prestația.

Nu în ultimul rând, aș vrea să evidențiez între reușitele montării o perspectivă extrem de interesantă, care ne lipsea în teatrul românesc de azi, a lumii în care trăim. Aș numi-o, fără să ezit, o interpretare de esență americană a temelor izvorâte din teatrul dramaturgului polonez. Deloc întâmplător: Tompa a condus mulți ani catedra de regie a Universității din San Diego, Andrei Both a fost șeful catedrei de scenografie de acolo, în timp ce costumele – tot atâtea declarații care accesorizează textil accente comice și chiar senzuale – îi aparțin Angelei Balogh Călin, cu o carieră remarcabilă în California. Personal, găsesc relevant, în măsura în care bunica mea maternă nu se înșela și ești cu atât mai om cu cât vorbești mai multe limbi, și detaliul că toți acești români realizați în America sunt de expresie maghiară.

Experiența americană a lui Tompa Gábor are o amprentă decisivă asupra noimelor din textul lui Slawomir Mrozek, proiectate asupra lumii în care trăim (dacă ar vedea absurdul din prezent, Mrozek s-ar răsuci în mormânt, susține Tompa). În expunerea temelor contemporane, multe, de sorginte americană – polarizarea, ideologizarea discursului și a culturii, lipsa dialogului între generații, impasul înțelegerii reciproce, liberalismul anarhic, influența crescândă a cripto-marxismului – Tompa Gábor a introdus și frustrarea sa că în America, tărâmul făgăduinței și al libertății, un spectacol e interzis deoarece chinezii din „Omul cel bun din Sîciuan” trebuie jucați de actori de aceeași rasă, nicidecum altfel.

În „Tango” de la TNB, Tompa Gábor apelează la un text din lumea veche pentru a-și oglindi stupoarea față de lumea nouă și pentru a încerca să-și răspundă la o întrebare obsedantă: cum se poate ajunge la o „neînțelegere pașnică”. În nota absurdului din acest tip de teatru, aș estima că nu se poate, din cauza firii umane, dar e fundamental să încercăm. Îndrăznesc să prezint exemplul personal – am cuvinte de laudă pentru un spectacol care ne-a speriat groaznic, pe cei din sală, cu zgomotul împușcăturilor de pe scenă. Cum Teatrul Național nu e poligon de tir, rog a se remedia volumul sonor. Ca să ne putem concentra liniștiți asupra densității ieșite din comun a ideilor dintr-un spectacol, „Tango”, congruent primei scene a țării.

Foto: Florin Ghioca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen + four =