Excepționalul – unicul – merit al Teatrului de Revistă e că mai există. În această tranziție spre nimic, într-un context în care prostul gust și amatorismul au invadat scena, iar mainstream-ul umorului popular e dat de emisiuni de divertisment ale unor televiziuni comerciale care se ascund după audiență pentru a furniza în cel mai bun caz glumițe vulgare, salutăm supraviețuirea Teatrului de Revistă. Fiindcă sub acest generic, de atâta vreme (peste șase ani celebrăm centenarul înființării trupei „Cărăbuș“, care a încântat tot pe Calea Victoriei 33-35, unde e Teatrul de Revistă și azi), s-a făcut umor sănătos în România.
Sigur, și umorul e sub vremuri. Înainte de 1989, oameni care păstrau tradiția umorului coroziv, autorii textelor pe care nu mai puțin mari actori le rosteau memorabil pe scenă, au fost nevoiți să emasculeze umorul, făcându-l pe placul cenzorilor. Astfel, Teatrul de Revistă și-a pierdut semeția, gloria și curajul de odinioară, devenind o supapă prin care autoritățile de atunci controlau până și poantele de care avea voie sa se amuze poporul. Trecem, cum au trecut și vremurile.
Iată-ne în iulie 2013, când reprezentațiile spectacolului extraordinar „O seară la revistă“ sunt preluate de canalul 2 al televiziunii publice. Cu acest prilej, amicul Petrișor Obae de la Pagina de media descoperă că TVR 2 a întrecut TVR 1 în audiență, 500.000 de telespectatori la nivel național urmărind, preiau de pe afiș, „un spectacol muzical-umoristic cu cele mai reușite momente selectate de-a lungul anilor din repertoriul revuistic pe texte de Mihai Maximilian, Octavian Sava, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Dan Mihăescu“. În curând, apare și o cronică, pe un respectat și avizat site de teatru (http://yorick.ro/teatrul-de-revista-si-umorul-la-tvr/).
Și, cu voia dumneavoastră, se face și august 2013, adică sâmbătă seara, în care autorul blogului pe care vă aflați acum a văzut și el, pe TVR 2, o reprezentanție a acestui spectacol. Mai trist decât acest spectacol, sincer, nu era la acea oră decât transmisiunea în direct a Festivalului de la Amara (lăudabilă inițiativă a Antenei 2! Dar atmosfera de cămin cultural pe stil vechi, sonorizarea mizerabilă, vocea spartă a Corinei și, ulterior, niște Talismani care nu se auzeau de instrumente au desăvârșit eșecul).
Înțeleg că show-ul de la Revistă e o antologie, pe textele unor consacrați după care n-a mai venit nimeni. Zic doar că e o caznă teribilă să mai surâdă cineva la cupletele lui Arșinel și Stela Popescu, mai amuzanți când evoluează pentru o farmacie care le-a înseninat maturitățile. E un efort supraomenesc să îți imaginezi că niște cupletiști triști precum Nae Alexandru și Cristian Simion vor ajunge la anvergura altor triști vodeviliști, Nae Lăzărescu și Vasile Muraru, altminteri, niște zei pe lângă cuplul necomic Țociu și Palade pe care ni l-au tot băgat pe gât principalele stații comerciale.
Stela, nea Sandu, Nae și Vasile au evoluat prea mult în același registru ca să mai poată stârni un surâs (deși, iată, audiență făcură!). Așa cum e o glumiță nesărată să îți imaginezi, după o viață în care s-a cantonat în rolul de secretară nurlie și cam toantă, că Paula Rădulescu poate susține singură pe scenă un scheci, nemaivorbind că era vechi de două decenii („Evenimentul zilei“ nu mai e un tabloid cu știri incredibile, ca la început).
Pe scurt, spectacolul, cu potpuriuri falsate și cu momente de estradă interpretate de o orchestră care ar pica la casting și la angajarea pentru o croazieră pe lacul Herăstrău, a fost jalnic, cu atât mai mult cu cât e un Best of al Revistei românești de după 1990.
Sigur, asta nu știrbește cu nimic efortul remarcabil al lui Alexandru Arșinel de a salva Teatrul de Revistă, cu un buget așa cum e, fără textierii care trudeau odinioară, dar nu mai sunt printre noi, și cu niște artiști care n-au plecat de acolo fie pentru se plictisesc la pensie, fie fiindcă nu știu să fugă sau să înoate. Nu e vina directorului că n-are buget ca pe vremea în care la Revista noastră venea Josephine Baker, și nici a directorului artistic că n-a făcut Constantin Tănase prozeliți. E însă responsabilitatea Teatrului de Revistă să vegheze la starea umorului popular, mai ales că e preluat de televiziunea publică, și să demonstreze că într-o societate bolnavă se poate râde sănătos. Parol!
