Spectacolul „Furtuna” de la Teatrul Bulandra, scris și regizat de Ada Milea după William Shakespeare, e muzicalul anului. O bucurie!
Ada Milea e o artistă unică. Îi mulțumesc pentru că e așa în numele cronicarilor scutiți astfel de comparații mai mult sau mai puțin adecvate. Că era simplu să spun că „Furtuna” – regie, muzică și versuri: Ada Milea, scenografie / video / light design: Andu Dumitrescu, versiuni muzicale electronice: Alin Teglaș, cu: Cătălin Babliuc (Caliban, Antonio, Ferdinand), Anca Sigartău (Ariel), Lucian Iftime (Prospero, Regele, Stephano), Silvana Negruțiu (Miranda, Trincoola), Maria Veronica Vârlan (Ariel) – e fix ca un muzical star al stagiunii de pe Broadway. Dar fiindcă e vorba de Ada, era de la sine înțeles că, dacă a pus în scenă ceva la Bulandra – știți, cel mai bun teatru din țară, după opinia mea, formată în patru decenii – va fi ceva ieșit din comun de frumos.
Ada e regina parodiei din muzica românească. A burlescului. Și-a pantalonadei. A comicăriei groase și a satirei fine. E un om-orchestră, cu un univers sonor ravisant de inteligent, în care intră versuri sardonice și fraze muzicale duioase, răspăr și fantezie, imitație și contrapunct, regionalisme și universalități.
Ada Milea a făcut din „Furtuna” lui Shakespeare un spectacol impecabil de imperfect. Că perfect, nu-i așa?, știm să facem doar noi, spectatorii presupus avizați, cei care avem înțelegerea profundă a modului în care trebuie rescris, montat, jucat și cântat domnul nostru William Shakespeare pe scena unui mare teatru contemporan.
La Bulandra, Ada a făcut ce-a tăiat-o capul.
Și a tăiat-o mult! Adică a rescris „Furtuna” ca să poată fi cântată – nu ca să se compare, Doamne feri, cu bardul: pur și simplu, așa sună Shakespeare în lectura Adei Milea. De fapt, oameni buni, chiar așa îl citește Ada Milea pe William Shakespeare. A compus, firește, și muzica – 100% inconfundabilă. Și a găsit o distribuție foarte bună în general și excepțională în particular. Aș fi ipocrit să mă mir de talentul muzical al Ancăi Sigartău sau de expresivitatea umorului la Silvana Negruțiu. În schimb, abia acum am descoperit comicul mistuitor din timbrul inegalabil al lui Lucian Iftime. Iar de Maria Veronica Vârlan, să fiu iertat, îmi place și când nu face aproape nimic pe scenă. Dar ce fain nu face nimic (glumesc, firește, Maria are un rol foarte important în economia spectacolului!).
Ei bine, mi-au mai rămas superlative și pentru excelentul artist Cătălin Babliuc. Știam că e fiert pe muzică, îi știam chiar și abilitățile muzicale – habar n-aveți, a fost solist la The Lefters, da? – îl știu și pe el, așa, cum ar veni, în civil. În „Furtuna”, Cătălin Babliuc dă măsura mirobolantă a clocotitorului său talent comic. E foarte bun și chiar bun, poftim!
Când am ieșit de la avanpremiera spectacolului „Furtuna” de la Bulandra, ploua și eram în pandemie. Cu toate astea, am fredonat până acasă frânturi de versuri („viseeeeez și piseeeez”). Am fredonat cam cum am citit că ieșea lumea, pe vremuri îndepărtate, de la premierele de la Operetă, înveselită și sedusă. N-am prins vremurile alea, poate am o perspectivă idilică asupra lor. Dar mă bucur că sunt contemporan cu Ada Milea și cu „Furtuna” ei. Pe bune, e de vis!