Virgil e un băiat de toată isprava, a cărui amiciție o apreciez de un car de ani, de când ne știm. E una dintre cele mai discrete prezențe din star system-ul nostru (invitați-l undeva și va veni exact la ora stabilită, uimit mereu că aici e de bon ton să întârzii sau să nu ajungi deloc!) iar bucureștenizarea nu i-a mâncat omenia, ceea ce e de prețuit. Ca muzician, se ocupă de albumul „Ieri și azi“, un prim single putând fi audiat de curând. E de ascultat, în tot cazul!

iantu1

De ce te temi cel mai tare?

Nu am o teamă permanentă în suflet și sper să nu o am vreodată. Am încredere în cine îmi stabilește drumul și având grijă de ce mi se oferă, apreciez, zâmbesc, mulțumesc și mă rog sa fie tot așa și de acum înainte.

Care e prima ta amintire?

Nu o pot marca exact pe prima, dar am amintiri de la vârste fragede. Îmi amintesc sunetul pe care îl făcea căruciorul meu albastru, îmi amintesc patul de copil în care dormeam, haine, imagini, gusturi etc. Și pe ai mei i-am surprins cu anumite detalii pe care nu aveam de unde să le cunosc.

Pe cine admiri cel mai mult și de ce?

Evit să spun „cel mai“. Iar daca vorbim de admirație, pot spune că părinții sunt cei pe care îi admir tot mai tare, în special de când am început să văd ce înseamnă să fii părinte. Există oameni care mi-au schimbat viața și mi-o fac frumoasă, pe care îi admir, prieteni, familie, artiști, oameni obișnuiți. Cred că asta ar trebui să facem. Să privim, să admirăm și să învățăm.

Ce-ți place la înfățișarea ta?

Mai nou, faptul ca am slăbit. În rest, nu mă pot privi obiectiv din acest punct de vedere și o părere subiectivă pe acest subiect, ar suna a…știi tu.

Care e cel mai prețios lucru pe care îl deții?

Abilitatea de a sta de vorbă cu mine și de a-mi accesa foarte des conștiința.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Un actor care știe să cânte, să fie bland și exploziv, să aibă anduranță în a petrece și din jocul lui să transpară starea de bine.

Ce-ți reproșezi cel mai des?

În general, îmi asum lucrurile și gesturile pe care le fac și nu am prea multe reproșuri personale. Le aștept de la alții.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Cred că eram un foarte bun pilot de avion.

Cum ți se spunea când erai mic?

Virgilică.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Știu unde duce întrebarea. Fetița mea, familia sunt cele mai importante prezențe (aici îmi permit superlativul), ca în cazul fiecăruia dintre noi, dar ele nu sunt realizarea mea. Cum aș putea să spun asta? Ele reprezintă o realitate de care mă bucur și cu care mă mândresc. Ca realizări… nu știu ce să zic. Poate faptul că am reușit să evit compromisul, de-a lungul timpului, dar cred că nici asta nu este o realizare personală. Asta vine de la părinți, familie, prieteni, educație etc. Am amintit de prieteni. Sunt foarte mândru și de faptul că de foarte mulți ani am aceiași prieteni. Pare ceva simplu. Și eu spun la fel, dar nu e chiar așa. Mai gândiți-vă.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Ce naiv ești!

Cum ai dori să-și amintească posteritatea de tine?

Viu!

–         Virgil poate fi urmărit pe http://www.virgiliantu.ro/

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 4 =