Marele sportiv român Virgil Stănescu, actualul şef al secţiei de baschet de la Steaua, şi-ar dori ca posteritatea să-şi amintească de el ca de omul cu care era plăcut să stai de vorbă. Confirm că omul de baschet despre care am scris cândva că era adevăratul preşedinte-jucător (AICI) e un interlocutor plin de farmec. Am sporovăit în voie cu ocazia acestui chestionar şi mă simt reconfortant la fiecare întâlnire cu unul dintre cei mai valoroşi baschetbalişti români ai tuturor timpurilor. Virgil a fost un jucător care a făcut minuni sub panourile de peste Ocean, după cum a s-a afirmat, de-a lungul unei cariere de invidiat, şi pe Bătrânul Continent, unde a evoluat în săli pline cu 20.000 de fani, împotriva unor echipe ca Real Madrid şi Barcelona, care, în baschet, înseamnă la fel de mult ca în fotbal. Ca şef, e un manager cum ar fi de dorit să fie cât mai mulţi – energic, pragmatic, bun cunoscător al marketingului sportiv.
Vă invit să îi citiţi răspunsurile, nu înainte de a consemna ştirea anului pentru Virgil Stănescu: tocmai s-a întors din SUA, unde a fost primit în Hall of Fame a Universităţii South Alabama. Ca junior, Virgil fusese votat în America drept The Most Outstanding Player (jucătorul revelaţie), în turneul Sun Belt Conference.Preiau comunicatul de presă:
Virgil Stănescu, discurs emoționant la introducerea în Hall of Fame
Virgil Stănescu, președintele echipei de baschet Steaua CSM EximBank, face parte în mod oficial din Galeria Legendelor (Hall of Fame) a Universității South Alabama. Recompensat pentru performanţele sale la Jaguars, așa cum se numește echipa de baschet a universității, Virgil Stănescu a mulțumit în primul rând familiei sale, dar și oamenilor care l-au ajutat de-a lungul carierei. Momentul care a impresionat cel mai mult audienţa a fost cel în care a mulţumit organizaţiei care l-a făcut să se simtă ca acasă la mii de kilometri depărtare de România. “Niciodată nu m-am simţit ca un străin aici. Anii petrecuți la South Alabama m-au făcut nu doar un mai bun sportiv dar și un mai bun om. Astfel, vă mulțumesc pentru că m-ați acceptat în galeria legendelor, dar fiți siguri că și voi sunteți în propria mea galerie a legendelor”, a punctat Stănescu, primind aplauze în picioare din partea celor prezenţi.
Fostul căpitan al echipei naţionale de baschet a vorbit în discursul său şi despre un moment amuzant din perioada petrecută la South Alabama. “Imediat după câștigarea titlului de conferință am fost chemat la un interviu de către televiziunea care a transmis meciul și, fiind atât de emoționat și de bucuros, am început să vorbesc românește”, a povestit Stănescu. “La fel de emoționat și de bucuros sunt și acum, așa că dacă voi începe să vorbesc românește vă rog să mă opriți”, a glumit apoi actualul manager al Stelei.
Stănescu a fost membru al primei echipe a conferinței Sun Belt doi ani la rand, ca urmare a evoluției sale din sezonul 1999-2000, respectiv 2000-2001, în timp ce i-a ajutat pe cei de la Jaguars să câștige atât sezonul regulat cât și titlul în conferință, performanțe în urma cărora a fost numit si cel mai valoros jucător. El a fost liderul echipei atât la puncte marcate cât și la recuperări în ultimele două sezoane ale sale, Jaguars având un record cumulat de 42 de victorii și 21 de înfrângeri, cu 24 de victorii și 8 înfrângeri în cadrul conferinței. Virgil Stănescu se află pe locul 12 în clasamentul all-time al marcatorilor universității, cu 1.126 de puncte și pe locul șase la recuperări, cu 648.
De ce te temi cel mai tare?
De responabilitatea familiei, acolo mi se pare cel mai mare risc. Am doi copii, merită absolut tot ce le pot oferi şi vor rămâne tot timpul cei mai importanţi din viaţa mea. Nu e o teamă propriu-zisă, mai degrabă un impuls pe care mi-l dau singur.
Care e prima ta amintire?
E legată de griş cu lapte. Eram la creşă şi ţin minte cum mi se punea zahăr cu lingura în grişul cu lapte.
Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?
Pe părinţii mei, pentru că au reuşit să împletească tot ce mi-au oferit: tata a fost cu partea sportivă, mama, cu educaţia. Spunea cineva: e uşor să vezi drumul corect de pe umerii unor giganţi. Părinţii mei chiar sunt, la figurat, giganţi.
Ce-ţi place la înfăţişarea ta?
Iubesc că sunt înalt, n-am avut niciodată o problemă cu treaba asta. Îmi place şi felul în care mă port, merg drept, cu capul sus.
Care e cel mai preţios obiect pe care îl deţii?
Aş fi fost tentat să spun familia – însă n-o deţin, e o relaţie acolo. Probabil, simţul umorului.
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Să zic Denzel Washington? Cred că Dwayne Johnson.
Ce-ţi reproşezi cel mai des?
Nu ştiu dacă îmi reproşez, uneori mi-aş dori să mă duc mai mult înspre conflicte. Evit conflictele şi poate nu e bine, deşi, la sfârşitul zilei, sunt împăcat cu mine.
Ce-ai fi făcut la fel de bine profesional dacă n-ai fi urmat actuala carieră?
Nu pot să inventez un răspuns la întrebarea asta, întrucât sportul mi-a dat enorm, nu ştiu cum ar fi fost altfel.
Cum ţi se spunea când erai mic?
Gilă. N-am avut cine ştie ce porecle.
Care e cea mai mare realizare a ta?
Familia. Faptul că sunt atât de fericit în familia mea e o realizare şi, totodată, o performanţă.
Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?
Mi-a plăcut cum m-a descris odată un ziarist sportiv, Dan Dumitrescu: “sunt o poveste frumoasă”. Sunt destul de mulţumit în pielea mea!
Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?
Ca de omul cu care era îţi făcea plăcere să stai de vorbă. Sper că va rămâne imaginea aceea caldă şi plăcută, nimic spectaculos.
