„100 de români care mă inspiră” e un proiect personal, care marchează Centenarul Unirii. N-are nimic festivist în sine și nu e asociat niciunei celebrări a statului sau vreunei campanii – e, pur și simplu, alegerea mea de a prezenta oameni speciali din țara în care, ei bine, am ales să trăiesc.
Veți găsi în această rubrică, zilnic, până pe 1 decembrie 2018, niște oameni care mă inspiră și cărora le-am pus același set de întrebări. La final, acest mozaic uman va recompune, într-un fel, și țara care mă reprezintă.
Gigi Căciuleanu, omul care a schimbat dansul, figură de primă mărime a scenei mondiale, nu contenește să mă surprindă. Pentru a răspunde acestor întrebări-șablon, a găsit de cuviință să traducă o poezie de Mihail Lermontov, „poetul Caucazului”. Și, nemulțumit de rezultat, mi-a retrimis versiuni șlefuite ale tălmăcirii sale… Ba m-a și iertat pentru că, luat de val, i-am adresat întrebarea, caducă în cazul său, „de ce trăiești în România…”, în loc de „De ce ai ales să pleci din România?”, pe care le-o trimit celor care, precum Gigi, trăiesc departe de țară.
Când marele artist universal a schimbat prefixul, l-am omagiat astfel: „În primele șapte decenii prodigioase ale unei vieți tumultuoase, Gigi Căciuleanu a făcut mai cu seamă ceea ce, cunoscându-l, sunt convins că va face și după 13 mai: o cronică artistică a vieții, pe care o scrie frumos apelând la trupul său”. Fără alte prezentări, iată-l pe Gigi!
Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?
Că sunt un umblăreț, hoinar fără astâmpăr și în vis, și-n ne-vis…
Care este persoana cea mai apropiată de tine?
O asemenea persoană există și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta!
Însă nu îmi pot în niciun fel aroga dreptul să implic pe altcineva decât pe mine, și numai pe mine, în răspunsuri la întrebări din viața personală, vorbe menite să fie publice.
Cine ți-a făcut cel mai mare bine? Dar tu cui i-ai făcut cel mai mare bine?
Cred că binele nu suportă comparații sau superlative. Binele nu poate fi ceva mai mult sau mai bun decât… Bine. Acestea fiind zise, bine am avut bafta să-mi fi făcut și să continue să-mi facă mai multe ființe cărora nicicând nu le voi putea mulțumi îndeajuns pentru aceasta… Cât despre mine, prin arta mea, caut să fac „bine” cât mai multora…
Dacă ar fi să alegi un episod din viața ta de până acum pe care să-l povestești nepoților la bătrânețe, care ar fi?
Cel în care – cu câte o valiză în fiecare mână, și cu ceva saci în spate și pe umeri, pe un chei de port total pustiu, la Marsilia, sub un cer care dintr-odată nu mai fost nici albastru, și parcă nici cer – am trecut dintr-o lume paralelă într-alta…
Un moment în care ai simțit că s-a prăbușit lumea peste tine și cum l-ai depășit?
Cel în care am fost nevoit să cer azil politic în Occident.
Despre ce moment din istoria României i-ai povesti unui străin și de ce?
Cel în care Basarabia a fost nevoită să nu mai facă parte din România. De ce? Pentru că acel moment a însemnat o prăbușire de nedescris pentru atâția români, care, de pe o zi pe alta, au fost lipsiți de toate bunurile lor și a trebuit să devină refugiați, pribegi, foarte des repudiați și persecutați…
În ce loc din România ți-ai petrece un weekend cu persoana cea mai dragă?
Pe malul Mării Negre, mare pe care o simt a fi mai „a mea” decât orice altă mare din lume.
Ultima dată când te-ai simțit bine că ești român.
Clipa în care vă răspund.
Ultima dată când te-ai simțit stânjenit că ești român.
Atunci când am asistat la televizor, în direct, în acelasi timp cu o planetă întreagă, la execuția soților Ceaușescu.
De ce trăiești în România? Te-ai gândit vreodată serios să pleci?
M-am gândit. Și am și făcut-o. Din Europa însă nu mi-am dorit să plec nicăieri și niciodată. Iar cum România astăzi este în Europa, am impresia că n-am părăsit nici România.
Ce faci de 1 decembrie de obicei? Sau un 1 decembrie pe care nu-l poți uita.
Nu-mi este dat să fac niciodată și nimic „de obicei”. Totul depinde de valuri și de vânt, ca pentru acea „pânză în depărtare” a lui Lermontov…*/
Memorabilă a fost clipa în care am aflat că 1 decembrie a devenit Ziua Națională a României…
*/ O pânză-n depărtare (traducere liberă: Gigi Căciuleanu)
O albă pânză solitară
La orizont de peruzea
Ce-o căuta prin altă țară
Ce-o fi pierdut în țara sa.
Valuri stârnite – vântul suflă
Catargul pârâie și plânge
Nu după fericire umblă
Așa cum nici de ea nu fuge.
Sub el o undă albăstrește
Deasupra – raze aurii
Dar ea furtună își dorește
Doar în ea pace va găsi.
Pentru conformitate, textul original:
Белеет парус одинокий
В тумане моря голубом…
Что ищет он в стране далёкой?
Что кинул он в краю родном?
Играют волны – ветер свищет,
И мачта гнётся и скрипит…
Увы, – он счастья не ищет
И не от счастья бежит!
Под ним струя светлей лазури,
Над ним луч солнца золотой
А он, мятежный, просит бури,
Как будто в бурях есть покой!
Foto: Matei L. Buță
– Mă puteți urmări și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro
