De ce ne prinde „Cursa de șoareci” de la TNB

Thriller-ul Agathei Christie ne face complicii unei montări curate, clasice și pline de farmec la Teatrul Național București
La toamnă se fac 66 de ani de când se joacă neîntrerupt, la Londra, piesa „Cursa de șoareci” după drama radiofonică „Trei șoricei orbi” („Three Blind Mice”), de Agatha Christie. Celebra scriitoare a lăsat moștenire, când i-a cedat nepotului său drepturile de autor asupra piesei, rugămintea expresă ca textul să fie ecranizat doar la șase luni după ce nu se va mai fi jucat pe scenă. Astfel încât, cu două obscure excepții, nu există „Cursa de șoareci” – filmul. Iar publicul păstrează cu sfințenie secretul asupra identității criminalului încă de la prima montare a acestui text delicios, scris de Agatha Christie la solicitarea BBC, în semn de omagiu pentru a 80-a aniversare a Reginei Mary (1947).
Păstrarea secretului e esențială și la punerea în scenă a „Cursei de șoareci” în România, spectacol care a avut premiera la Teatrul Național București la sfârșitul acestei săptămâni. Dealtfel, după avanpremiera la care am asistat, regizorul Erwin Șimșensohn a reiterat rugămintea de a se întreține unul dintre cele mai bine păstrate mistere teatrale – în buna tradiție englezească. La prima reprezentație, Richard Attenborough a inaugurat cutuma ca un actor să îi spună publicului „Acum, că ați văzut Cursa de șoareci, ați devenit complicii noștri la crimă și vă cerem să zăvorâți în sufletele voastre secretul”.
Firește, voi păstra și eu secretul, așa cum a făcut și Daniel Klinger, cel care semnează light design-ul acestui spectacol, când ne-am întâlnit, întâmplător, pe scările TNB, înaintea avanpremierei (suntem colegi de serviciu, dar nici măcar acest mic detaliu nu l-a împiedicat să facă pe niznaiul, am apreciat asta!).
Ca o anecdotă, Agatha Christie s-a înșelat amarnic față de longevitatea montării londoneze: când Peter Saunders, primul producător al piesei, i-a dat 14 luni de viață spectacolului, scriitoarea a replicat: „Nu va ține atât de mult. Opt luni, poate. Da, cred că opt luni”.
Unde nu s-a înșelat celebra autoare de literatură polițistă, și nici regizorul român care transpune în premieră pentru Teatrul Național această piesă, e în ceea ce privește farmecul neperisabil al „Cursei de șoareci”. Suspiciunea generalizată, răsturnările de situație, lovitura de teatru imposibil de ghicit, stereotipul aparent cu care sunt construite personajele, atmosfera din țara breakfastului și a șovăielii învăluie spectatorul român, oferindu-i o deconectare pe cinste. Sigur, fiecare dintre noi poate încerca să descifreze singur misterul, dar avertismentul meu sună așa: și dacă ești un bun cunoscător al scrierilor Agathei Christie, și dacă ți se pare că reușești să eviți pistele false pe care te poartă povestea, tot nu vei reuși să afli criminalul înaintea deznodământului: maestra genului polițist încurcă mereu ițele într-un mod savant. Mai bine savurezi montarea curată a lui Erwin Șimșensohn. Grație acestuia, ne lăsăm cu plăcere prinși într-o „Cursă de șoareci” regizată cu nerv și har.
Principalul merit al realizatorului, cred, e să păstreze spectacolului o ținută clasică, la care contribuie scenografia Lilianei Cenean, muzica talentatului compozitor Vlaicu Goicea, Light Design-ul adecvat al lui Daniel Klinger și, desigur, prestația actorilor. Mișcarea scenică atent elaborată și costumele, pe care personal le găsesc mai potrivite decât în destule montări britanice, întregesc un spectacol reușit. Simt nevoia să adaug un modest omagiu regizorului, care, la sfârșitul avanpremierei, a invitat întreagă echipă tehnică și de creație pe scenă – un spectacol minuțios construit nu poate fi reușit decât dacă, oricât de banal ar suna, fiecare membru, indiferent de rolul pe care-l are, își dă silința să iasă ceva de care toți să fie mândri.
Distribuția e demnă de un Teatru Național. Vreau să evidențiez trei actori, fiecare trecându-și în cont, la orice prezență din bogatul repertoriu TNB, apariții remarcate: Lari Giorgescu (rol mic, prestație mare; îi iese un Christopher Wren exuberant, savuros de zăpăcit), Mihai Calotă (un domn Paravicini teatral, dar deosebit de pitoresc) și Gavril Pătru (sergentul Trotter, intrat impecabil în rol).
Închei preluând îndemnul de atâtea generații: „vizitați Conacul Monkswell! Prin acceptarea invitației de a vedea acest spectacol deveniți complicii unui celebru mister teatral, unul din cele mai bine păstrate. Vom descoperi împreună cine este vinovatul, și depinde doar de noi să ducem mai departe secretul din „Cursa de șoareci”, pentru viitorii spectatori. Neașteptatul se produce când spectatorii buni… tac. Fiți parte din legendă!”.
„Cursa de șoareci” de la TNB prinde și place.

– Mă găsiți și pe pagina de Facebook horiaghibutiu.ro.